luni, 4 august 2014

Rolul parintilor in relatia cu scoala


Buna ziua, dragi parinti

Probabil acest articol nu va fi foarte placut lecturii insa mi-am asumat sa spun intotdeauna ce vad si ce cred, iar daca dumneavoastra credeti altfel, va invit sa va spuneti parerea.

N-am auzit in ultima vreme macar un parinte care sa spuna, cu mana  pe inima, ca este extrem de multumit de sistemul de invatamant romanesc.
Nu toti profesorii sunt cum ar trebui sa fie. De unii ne si miram ca trec testele psihologice.
Dotarile in scoli lipsesc cu desavarsire.
Igiena e, de cele mai multe ori, precara.
Sistemul de evaluare anuala, la sfarsit de ciclu scolar, se schimba de la un an la altul.
Si exemplele ar putea continua.

Veti spune, probabil, asa cum ne-am obisnuit de ceva ani incoace: "Sistemul e de vina! Ce putere avem noi sa schimbam sistemul?"

Dragi parinti, v-ati gandit vreodata din ce e format acest sistem? Eu da. E format din oameni. Guvernanti, cadre didactice, personal auxiliar, elevi, parinti etc., toti oameni.

Nu e ca formula acidului sulfuric, imposibil de schimbat.
Trebuie doar sa ne asumam fiecare partea noastra de responsabilitate si sa facem ceva acolo unde suntem noi.
Un singur om nu va putea darama un munte dar foarte multi oameni vor gasi metodele necesare sa o faca.

Cateva exemple din ce puteti face chiar de la 15 septembrie?
1. Nu mai cumparati note pentru copiii dumneavoastra. Nu le faceti nicio favoare. Vor crede ca in viata totul e de vanzare. Vor crede ca ei nu-s capabili sa obtina niste note bune singuri.
2. Nu mai cedati santajului. ca trebuie sa dati copilul la meditatii la profesorul de la clasa, ca nu stiu cu ce trebuie sa cotizati, etc.
3. Mergeti periodic la scoala si interesati-va despre ce se intampla acolo. Doar asa veti fi respectat si veti avea un cuvant de spus, ca persoana care se implica activ.
4. Nu denigrati profesorii in fata copilului, chiar daca aveti dreptate. Rezolvati situatia cu discretie. Copilul s-ar putea sa preia o atitudine negativa fata de toti profesorii si de scoala in general.
5. Nu-i mai invoiti de la ora de sport daca sunt sanatosi. Minte sanatoasa in corp sanatos nu e o minciuna!

Sunt multe lucruri cele pe care le putem face in calitate de parinti. Nu-s toate comode sau usoare, dar sunt pentru copiii nostri.

Astept si alte pareri.
Cu drag,

Violeta Nita

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu