Cum vă puteți ajuta copiii în pregătirea pentru BAC

Dragi părinți, acest articol e pentru voi.

Examenele din anul școlar 2015-2016 s-au încheiat și, ca în fiecare an , pentru mine e vreme de bilanț , de tras concluzii și învățăminte. Unele învățăminte sunt pentru voi, cei care aveți copii care  vor da bacalaureatul sau Evaluarea Națională în anii ce vor urma.
Știu că vă întrebați cum vă puteți ajuta copiii să treacă cu bine peste aceste examene. Probabil primul gând care vă vine e să-l înscrieți la meditații și al doilea să vă asigurați, prin orice metode vă trec prin cap, că va învăța.
Nu știu dacă e pe lista dumneavoastră încurajarea. Dacă nu e, vă rog să o puneți în fruntea listei. Asta după ce ștergeți presiunea.
Ca să vă pot explica detaliat voi face  clasificare a elevilor după care vă voi da câte un exemplu pentru fiecare urmând ca dumneavoastră să decideți cum e mai bine pentru copiii dumneavoastră.

Avem elevi care învață și elevi care nu învață pentru examene.

Cei care învață o fac din doua motive: pentru ca au un obiectiv și vor să și-l atingă sau la presiunea părinților.

Cei care nu învață o fac din două motive: pentru că nu vor, nu văd utilitatea examenului, au alte planuri de viitor (ex plecatul din țară) sau pentru că nu au încredere că vor reuși să ia examenul. De multe ori cei din categoria a doua se camuflează în prima. Adică o fac pe interesanții, că oricum nu-i interesează. Cum îți dai seama în care din cele două e? Încurajandu-i și laudând fiecare efort si succes. Pentru că cei care cred că nu pot, când văd că pot, renunță la ”nu vreau”.

Acum să luăm fiecare categorie în parte și să vedem cum ajută sau strică presiunea și încurajarea.

Cei care învață din proprie inițiativă ar trebui să nu aibă presiune din partea părinților dar sunt unii care o primesc pentru că speră să ia copilul examenul cu 10 pe linie. Însă cel mai des, în această categorie se găsesc elevii care pun ei înșiși presiune exagerată pe ei ajungând în preajma examenului la spital sau uitând, în ziua examenelor, ce au învățat . Sunt situațiile de care mă tem cel mai mult.
Ei au nevoie de încurajare, au nevoie să li se explice că dacă nu-i 10 și e 9, că dacă nu e 9 și e 8, nu-i un capăt de lume.  Vă temeți că astfel vor lăsa mai moale ritmul învățării? Nu, nu se va întâmpla. Doar ca vor crește șansele ca 10 să fie 10 și 9 să fie 9 pentru ca vor merge mai relaxați la examen.

Cei care învață împinși de la spate. Sunt cei mai puțini. Nu vă păcăliți că-i vedeți 3 ore cu cartea în mână pentru că i-ați trimis la învățat, nu știți pe unde le umblă mintea.Au rareori rezultatele pe care și le doresc părinții. Aici , cel mai des, elevul nu știe pentru ce să învețe, nu are un obiectiv pe termen lung, știe că trebuie să învețe doar că așa vor părinții. Adesea o discuție cu ei în care să afle părinții ce-și doresc copiii lor de la viitor poate fi de ajutor. După care să facă împreună un plan pentru atingerea obiectivului. Secretul aici e ca obiectivul să fie al elevului nu al părintelui. Adică dacă elevul zice că vrea să dea la UNATC și tata îl vrea inginer, puțin probabil că va începe să învețe fizică și matematică cu tragere de inimă.

Cei care nu învață pentru că nu vor. Există astfel de elevi și puteți să plătiți mii de ore de meditații, și să-i amenințați cu dezmoștenirea :) , lucrurile nu se vor schimba decât atunci când, adult fiind, se va lovi de importanța diplomei de BAC. Aceștia sunt elevii în cazul cărora eu solicit întreruperea colaborării pentru că se cheltuie bani degeaba.

Cei care nu învață pentru că nu cred că vor reuși pentru că nu sunt în stare. Sunt preferații mei, recunosc, pentru că este extraordinar să vezi cum un om, exact ca și o floare, se deschide, se bucură, e mai vesel și mai frumos, își înalță capul pentru simplul motiv că începi să-i torni la rădăcina hrană nu otravă.
Unii cred atât de mult ce au auzit prin preajmă cum ca-s proști, incapabili, s-au săturat de ochi scoși (Ce-ți lipsește, își cumpăr tot ce vrei, nu-și lipsește nimic, atât te rog și eu să-mi răsplătești munca și să înveți!), încât sunt într-o stare de letargie din care e obligatoriu să fie scoși.

Există și o categorie aparte, aceia pe care natura le-a dat capacități intelectuale limitate, părinții cu posibilități au plătit licee private încercând să se ascundă de realitate. Doar ca ea, realitatea,  se așază la un moment dat în față, ca o oglindă. Această situație nu o voi detalia aici.

Dintre cei care învață din proprie inițiativă și pun mare presiune pe ei, anul acesta am văzut ce înseamnă un părinte echilibrat, care încurajează copilul aratându-i în același timp că viața ei nu e media de la bac, reușind astfel să controleze emoțiile și făcând loc notei maxime.
Am avut și elev care a ajuns la spital și pe care a trebuit să-l pun să promită că două zile nu se atinge de nicio carte ca să fiu sigură ca nu clacheaza la BAC. A luat examenul cu 9,65.
Elevi care nu învață pentru că nu vor am avut anul trecut. Când, după mai multe încercări de remediere a situației am anunțat părintele întreruperea colabărării reacția dumnealui a fost să ne ofere mai mulți bani.:)
Anul acesta, și pe fondul creșterii foarte mari a numărului de elevi, am avut mulți în situația de a nu crede că pot și de a reuși, lucrând mult la încrederea lor. Vlad, Petre, Ionut, d-na Stefania, Claudia, Alex ...și lista poate continua.
Satisfacția de a ști că ai contribuit la schimbarea viitorului lor în mai bine e de nemăsurat!

Am avut însă anul acesta o elevă care a început meditațiile la noi anul trecut, când era a XI-a. La prima întâlnire tatăl a venit fără ea și am discutat mai mult de o oră dar ce e important din discuție e că îmi spunea cum M. clachează la examene sau competiții sportive (era la un moment dat înscrisă și la un sport).
Vă rog să citiți povestea ei și să nu faceți la fel cu copiii voștri.
M. a avut in clasele V-VIII  media 9,16 iar la Evaluare Națională  a obținut 7,55 la română și 6,75 la matematică. O scădere de două puncte.
Când a început meditațiile am observat că M. este o fată deșteaptă, foarte silitoare (nu a lipsit niciodată, temele erau totdeauna făcute conștiincios) deci cu potențial mare de a obține o notă ridicată la BAC.
În clasa a XII-a mi-a cerut părerea ce materie să aleagă la proba la alegere. I-am explicat că eu nu-i pot spune alege materia X sau Y ci alege materia care-ți place cel mai mult și la care înveți cu plăcere.
A ales economia. A început pregătirea pentru toate cele trei materii. Venea din când în când și spunea că totuși de la școală, de acasă, e sfătuită să aleagă geografia pentru că în anii anteriori toți cei care aleseseră geografia luaseră note foarte mari.
Asta în condițiile în care pentru M. geografia era un chin, învățând greu la aceasta materie, luând deja niște note mici la liceu. Chiar am stat la un anumit moment o oră să învățăm împreună, să identificăm modalități de învățare mai apropiate de stilul ei. Din punctul meu de vede însă, era clar că nu avea ce să caute geografia la BAC.
După aceasta, a venit la un moment dat plângând că luase o notă mică la școaală și nu știa cum să-i spună tatălui pentru că reacțiile acestuia o dor foarte mult. Altă dată la fel, a venit supărată, pentru că nota 8 la teză atrăsese remarca: ”Dacă atâta ești în stare...!”.

Pentru mine era clar că M. claca la examene din cauza presiunii de acasă. Un copil care ar fi putut avea rezultate foarte bune se bloca de teama notei și a consecințelor ei. Am încercat să dicut cu ea pentru că tatăl, de altfel foarte bine intenționat, are un orgoliu care nu-l lasă să asculte și alte opinii.

Între timp tatăl a avut niște solicitări de modificare orar pe care nu le-am putut îndeplini și prin martie 2016 am întrerupt colaborarea. I-am scris atunci, într-un ultim email, să aibă mare grijă pentru că dacă M. va avea un insucces la BAC i se va datora în mare măsură. Puțin probabil să-l fi interesat dar am simțit că e de datoria mea să atrag atenția.

La afișarea rezultatelor întotdeauna mă uit și la elevii care au trecut pe la noi chiar dacă nu au stat până la examen. Iar la M., chiar voiam să văd ce a făcut.
Mai întâi , am constatat cu surprindere că nu a mai dat economie ci geografie. Unde a luat cea mai mică notă din toate trei probele, deși aceasta, fiind materia la alegere, de obicei ridică media elevilor.
După aceea am văzut că media generală este 7,88 ceea ce m-a întristat. Nu, nu pentru că țin la note dar fata asta era de minimum 8,50. După care mi l-am imaginat din nou pe tată dezamăgit, după aproape 2 ani de meditații, ce i-o fi spus fiicei despre rezultat și cât  fi fost în măsură să-și asume partea de greșeală.

Sper ca acest caz să vă ajute să vedeți cum cele mai bune intenții pot, în anumite condiții și contexte, să ducă exact la rezultatul nedorit. Dacă nu știți cum să faceți sau să nu faceți, acceptați sfatul celor care știu!

Să vă fie de folos!

Violeta Nită

Povestea noastră

Dragi prieteni, nu v-am povestit niciodată cum ne-am înființat, cine suntem și încotro ne dorim să mergem.

Ideea Centrului a apărut in 2012 într-o discuție cu cineva drag care mă întreba ce părere am despre a începe o afacere. Până în acel moment nu mă gândisem niciodată că aș putea avea afacerea mea. Provin dintr-o familie unde supraviețuirea zilnică era preocuparea principală și, ca în orice familie săracă, am crescut cu mentalitatea că îți trebuie foarte mulți bani să ai o afacere și că oamenii cu bani și patronii sunt oameni răi. :)
În urma acestei discuții m-am trezit gândindu-mă ce afacere mi-ar plăcea să am dacă ar fi să fie vreodată. Și, mi-am dat seama că mi-aș dori să fac ceva pentru copii pentru că îmi plac foarte mult. Initial m-am gândit la o agenție de bone extrem de bine instruite, care să știe prim ajutor, ceva engleză...etc
Mi-am dat seama atunci că o astfel de idee nu e realizabilă în termen scurt pentru că instruirea bonelor durează.
M-am trezit atunci cu ideea Centrului de meditații. Lucram ca si expert în accesare de fonduri nerambursabile în acel moment. Am început să calculez ce ar trebui să cumpăr, să simulez cash-flow-uri, să gândesc afacerea în detalii. Știam cum ar trebui să fie atmosfera in Centru, că vreau ceva colorat, vesel, primitor.
Nu aveam însă niciun ban.
Atunci m-am gândit să mă folosesc de profesia mea și am căutat un fond care să sustină o astfel de afacere. Am scris un proiect in baza OUG 6/2011 pentru tinerii întreprinzători, proiectul a fost aprobat și astfel am primit o parte din bani ca sumă nerambursabilă și o parte sub formă de credit. Plus un împrumut de la prietenul de la care pornise ideea ca să acopăr niște cheltuieli pe care fondul nu le finanța. Deci am început fără să am 1 leu al meu.
Asta se întâmpla în 2013 și am demarat activitatea in septembrie 2013, cu 3 săli de curs, în acel an școlar având aproximativ 30 de elevi. :)
Îmi păstrasem și locul de muncă, nu știam nimic despre promovare, nu-mi permiteam să angajez pe cineva, aveam emoții în a găsi profesorii potriviți. (Între noi fie vorba, încă le mai am.) Aveam însă un crez: că dacă vrei să faci o afacere în care să pui suflet, să pui preț pe om, să numeri oameni care și-au îndeplinit obiectivele mai degrabă decât bani, rezultatele vor veni încet, încet.

În mai 2014 am decis că e nevoie să ma implic 100% și am demisionat. Numărul de elevi a crescut foarte mult, in 2015 ne-am dublat spațiile de învățat, am avut pe parcursul anului școlar 2015-2016 peste 200 de elevi unii dintre ei făcând meditații la mai multe materii, am fost parteneri SOS Satele Copiilor Romania intr-un proiect...creștem ca Făt -Frumos.

Am scris articolul acesta pentru că, uitându-mă pe agendă, am observat că săptămânile acestea cele mai multe întâlniri avute cu elevi care vor să înceapă meditații au fost pe bază de recomandări. Anul școlar încheiat elevi care au început cu noi la o materie au decis să facă pregătire și la altele, au adus frați, verișori, ne-au recomandat și prietenilor lor.

E ceea ce mi-am propus încă de la început: să fim atât de buni încât principala formă de promovare să fie clienții noștri.
Au fost în această perioadă și clienți nemulțumiți? Sigur! Lucrăm cu oameni. Uneori avem păreri diferite. E absolut firesc să nu fim pe aceeași lungime de undă tot timpul cu toată lumea. Unele nemulțumiri au putut fi rezolvate, altele nu.
Eu nu am încredere în cei care se prezintă ca fără de pată, cu rată de satisfacție a clienților de 100%.

Știu însă că ne străduim în fiecare zi să fim mai buni, să ne păstrăm onești și să punem o picătură de suflet in pregătirea fiecărui elev care ne calcă pragul.

Așa știm că vom crește în continuare și că vom reuși să influențăm pozitiv cât mai multe vieți.

Cu drag,

Violeta Niță,
Manager General Centrul de Meditații și Dezvoltare Personală