miercuri, 6 iulie 2016

Povestea noastră

Dragi prieteni, nu v-am povestit niciodată cum ne-am înființat, cine suntem și încotro ne dorim să mergem.

Ideea Centrului a apărut in 2012 într-o discuție cu cineva drag care mă întreba ce părere am despre a începe o afacere. Până în acel moment nu mă gândisem niciodată că aș putea avea afacerea mea. Provin dintr-o familie unde supraviețuirea zilnică era preocuparea principală și, ca în orice familie săracă, am crescut cu mentalitatea că îți trebuie foarte mulți bani să ai o afacere și că oamenii cu bani și patronii sunt oameni răi. :)
În urma acestei discuții m-am trezit gândindu-mă ce afacere mi-ar plăcea să am dacă ar fi să fie vreodată. Și, mi-am dat seama că mi-aș dori să fac ceva pentru copii pentru că îmi plac foarte mult. Initial m-am gândit la o agenție de bone extrem de bine instruite, care să știe prim ajutor, ceva engleză...etc
Mi-am dat seama atunci că o astfel de idee nu e realizabilă în termen scurt pentru că instruirea bonelor durează.
M-am trezit atunci cu ideea Centrului de meditații. Lucram ca si expert în accesare de fonduri nerambursabile în acel moment. Am început să calculez ce ar trebui să cumpăr, să simulez cash-flow-uri, să gândesc afacerea în detalii. Știam cum ar trebui să fie atmosfera in Centru, că vreau ceva colorat, vesel, primitor.
Nu aveam însă niciun ban.
Atunci m-am gândit să mă folosesc de profesia mea și am căutat un fond care să sustină o astfel de afacere. Am scris un proiect in baza OUG 6/2011 pentru tinerii întreprinzători, proiectul a fost aprobat și astfel am primit o parte din bani ca sumă nerambursabilă și o parte sub formă de credit. Plus un împrumut de la prietenul de la care pornise ideea ca să acopăr niște cheltuieli pe care fondul nu le finanța. Deci am început fără să am 1 leu al meu.
Asta se întâmpla în 2013 și am demarat activitatea in septembrie 2013, cu 3 săli de curs, în acel an școlar având aproximativ 30 de elevi. :)
Îmi păstrasem și locul de muncă, nu știam nimic despre promovare, nu-mi permiteam să angajez pe cineva, aveam emoții în a găsi profesorii potriviți. (Între noi fie vorba, încă le mai am.) Aveam însă un crez: că dacă vrei să faci o afacere în care să pui suflet, să pui preț pe om, să numeri oameni care și-au îndeplinit obiectivele mai degrabă decât bani, rezultatele vor veni încet, încet.

În mai 2014 am decis că e nevoie să ma implic 100% și am demisionat. Numărul de elevi a crescut foarte mult, in 2015 ne-am dublat spațiile de învățat, am avut pe parcursul anului școlar 2015-2016 peste 200 de elevi unii dintre ei făcând meditații la mai multe materii, am fost parteneri SOS Satele Copiilor Romania intr-un proiect...creștem ca Făt -Frumos.

Am scris articolul acesta pentru că, uitându-mă pe agendă, am observat că săptămânile acestea cele mai multe întâlniri avute cu elevi care vor să înceapă meditații au fost pe bază de recomandări. Anul școlar încheiat elevi care au început cu noi la o materie au decis să facă pregătire și la altele, au adus frați, verișori, ne-au recomandat și prietenilor lor.

E ceea ce mi-am propus încă de la început: să fim atât de buni încât principala formă de promovare să fie clienții noștri.
Au fost în această perioadă și clienți nemulțumiți? Sigur! Lucrăm cu oameni. Uneori avem păreri diferite. E absolut firesc să nu fim pe aceeași lungime de undă tot timpul cu toată lumea. Unele nemulțumiri au putut fi rezolvate, altele nu.
Eu nu am încredere în cei care se prezintă ca fără de pată, cu rată de satisfacție a clienților de 100%.

Știu însă că ne străduim în fiecare zi să fim mai buni, să ne păstrăm onești și să punem o picătură de suflet in pregătirea fiecărui elev care ne calcă pragul.

Așa știm că vom crește în continuare și că vom reuși să influențăm pozitiv cât mai multe vieți.

Cu drag,

Violeta Niță,
Manager General Centrul de Meditații și Dezvoltare Personală

79 de comentarii:

  1. Bună ziua, numele meu este Victoria Alberto, o victimă a fraudei în mâinile creditorilor false. i-au pierdut aproximativ 45000.00 $, deoarece am nevoie de un capital mare de $ 200,000.00. Aproape că a murit, am avut nici un loc pentru a merge. afacerea mea a fost distrusă, iar în acest proces am pierdut fiul meu. Nu am putut sta din nou, acest lucru se întâmplă. martie 2016, am întâlnit un prieten care mi-a prezentat o mamă bună, dna Olivia Daniel, care în cele din urmă ma ajutat să asigure un credit într-o companie. mamă bună Vreau să folosesc această ocazie pentru a vă mulțumesc, și poate Dumnezeu să continue să vă binecuvânteze. Am dori, de asemenea, să folosească această oportunitate de a consilia colegii români, că există mai multe escroci acolo, așa că, dacă aveți nevoie de un împrumut, și doresc să obțină un credit rapid, numai prin dna înregistra Olivia Daniel prin e-mail: (oliviadaniel93@gmail.com ). De asemenea, puteți să mă contactați prin intermediul acestui e-mail: (victoriaalberto78gmail.com). dacă aveți orice îndoială. te rog ea este singura persoană de încredere și de încredere.
    Mulțumesc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Căutați un creditor autentic de împrumut? Esti la locul potrivit pentru solutiile tale de credit chiar aici! Un creditor privat de împrumut care oferă împrumuturi pentru oportunități de viață. Aveți nevoie de un împrumut de consolidare sau de ipotecă? Nu vă mai așteptați, pentru că suntem aici pentru a face ca toate problemele dvs. financiare să fie un lucru din trecut. Împrumuturile noastre acordate persoanelor fizice care au nevoie de asistență financiară, care au un credit rău sau au nevoie de bani pentru a plăti facturile, să investească în afaceri la o rată de 2%. Vreau să folosesc acest suport pentru a vă informa că oferim asistență și destinatar fiabil și că vom fi dispuși să oferim împrumuturi. Deci, contactați-ne astăzi prin e-mail la:
    Vă rugăm să ne contactați prin e-mail prin adresa patriciajames205@gmail.com. Deci, dacă doriți să obțineți un împrumut de la compania mea, ne puteți contacta astăzi.
    Mulțumesc

    Doamna Patricia James

    RăspundețiȘtergere
  3. Numele meu este Cristina Nicolae, din România, un singur parinte, înainte ca so?ul meu sa moara sa ne lase cu atâta datorii, eram atât de confuz ?i frustrat de cum Sa plateasca datoria imensa. Într-o zi trecusem prin internet am dat peste o marturie a lui (Andrew Dumitru) despre cum GINA MORGAN la ajutat cu un împrumut. A?adar, am solicitat un împrumut de 62.000 Euro cu o durata de 5 ani de la Companie prin po?ta ei (ginamorganloancompany@gmail.com)
    Când am aplicat pentru împrumut, am facut un juramânt lui DUMNEZEU ca daca primesc împrumutul. Voi lasa lumea sa ?tie ce a facut pentru mine, spre marea mea surpriza, în Mai pu?in de 48 de ore, împrumutul meu a fost acordat cu o rata a dobânzii de 2%. Acum am stabilit datoriile so?ului meu ?i am început o noua via?a ?i o afacere a mea proprie. Tocmai mi-am îndeplinit juramintele.
    Deci, daca dori?i orice tip de împrumut de pâna la 2%, va rugam sa contacta?i GINA MORGAN LOAN COMPANY LTD pe e-mailul ei ginamorganloancompany@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunteți un bărbat sau o femeie de afaceri? Sunteți într-o situație financiară sau aveți nevoie de fonduri pentru a vă începe propria afacere? Aveți nevoie să plătiți împrumuturile Datoriile lor sau să vă plătiți facturile sau să începeți o afacere frumoasă? Aveți un scor de credit scăzut și veți găsi greu să obțineți împrumut de capital de la băncile locale / alte instituții financiare? Aveți nevoie de un împrumut sau de finanțare pentru orice motiv, cum ar fi:
    A) Împrumut personal, expansiune de afaceri,
    B) Înființarea de întreprinderi, educație,
    C) consolidarea datoriilor,
    D) Împrumuturi cu bani grei

    Oferim împrumuturi cu dobândă redusă de 3% și cu garanții și nu garanții, oferim împrumuturi personale, credite de consolidare a datoriilor, capital de risc Capital, împrumut de afaceri, împrumut de învățământ, ipotecă sau împrumuturi pentru orice motiv ".

    Cu toate acestea, metoda noastră oferă posibilitatea de a specifica suma împrumutului necesar și, de asemenea, durata pe care o puteți permite, vă oferă o șansă reală pentru a obține fondurile de care aveți nevoie!

    Aceste împrumuturi personale pot fi aprobate indiferent de creditul dvs. și există o mulțime de clienți fericiți pentru a susține această afirmație. Dar nu veți obține doar împrumutul personal de care aveți nevoie; Veți obține cele mai ieftine. Aceasta este promisiunea noastră: garantăm cea mai mică rată pentru toate împrumuturile cu beneficii colaterale gratuite.

    Ne străduim să lăsăm o impresie de durată pozitivă depășind așteptările clienților mei în tot ceea ce fac. Scopul nostru este să vă tratăm cu demnitate și respect, oferind în același timp servicii de cea mai bună calitate.

    Email: midland.credit2@gmail.com
    Numele companiei: MIDLAND CREDIT HOME
    Vizitați-ne la: www.midlandcreditonline.com

    RăspundețiȘtergere
  5. Căutați un creditor veritabil de împrumut ?. Aveți nevoie de un împrumut imediat pentru a vă achita datoriile sau aveți nevoie de un împrumut pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ați fost respinsă de bănci și de alte instituții financiare? Aveți nevoie de un împrumut de consolidare sau de ipotecă? Nu te uita mai mult pentru că suntem aici pentru a face toate problemele tale financiare un trecut. Împrumuturile acordate persoanelor fizice care au nevoie de asistență financiară, care au un credit rău sau au nevoie de bani pentru a plăti facturile, să investească în afaceri la o rată de 2%. Vreau să folosesc acest suport pentru a vă informa că oferim asistență fiabilă și utilă și dorim să oferim împrumuturi. Deci, contactați-ne astăzi prin e-mail la:
    (Patriciajames205 @ gmail.com / elizabethandy95 @ gmail.com) Tot ce trebuie să faceți este să completați formularul de creditare și să vă întoarceți la mine acum, deoarece acesta este primul pas în obținerea unui împrumut de la această companie

    DATE APLICABILE

    1) Numele complet:
    2) Țara:
    3) Adresa:
    4) Stat:
    5) Sex:
    6) Starea civilă:
    7) Ocupatia:
    8) Număr de telefon:
    9) Poziția actuală în locul locului de muncă:
    10) Venit lunar:
    11) Suma împrumutului necesară:
    12) Durata împrumutului:
    13) Scopul împrumutului:
    14) Religia:
    15) Ați aplicat înainte:
    16) Data nașterii:
    Mulțumiri

    RăspundețiȘtergere
  6. LOAN OFFER!!! We are Best Loan Plan we Provides both long and short term loan financing. We offer secure and confidential loans at a very low interest rate of 2% per year, Personal loans, Debt Consolidation Loan, Venture Capital, Business Loan, Corporate Loans, Educational Loan, Home Loan and Loans for any reason! We are the trusted alternative to bank financing, and our application process is simple and straight forward. Our loan ranges from $5,000.00 to $25, 000,000.00. (Twenty Five Million Dollars). Additional Info: We're fast becoming the private, discreet, and service oriented lending choice for general loans. We're the company to turn to when traditional lending sources fail. If you are interested do not hesitate to contact us with information’s below by Email, bestloanplan@yahoo.com Warm Regards, Mr. Sam Hoffman, Head, Loans Application Department, Best LOAN Plan, Email: bestloanplan@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  7. Buna,
    Sunteți locul potrivit pentru soluțiile de împrumut de aici! Garanția Trust Trust oferă împrumuturi companiilor și persoanelor fizice la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 2%. la tot personalul sau persoane, vă rugăm să ne contactați pentru ajutor financiar de urgență imediat sau de stres, suntem mândri de angajamentul nostru față de clienții noștri; Desigur, credite personale, credite auto, credite de afaceri / investiții, împrumut pe termen scurt pentru a începe să gândesc la obținerea unui împrumut? Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a vă începe propria afacere? Ești în datorii? Aceasta este șansa dvs. de a vă îndeplini dorința, de a vă oferi împrumuturi personale, împrumuturi pentru afaceri și împrumuturi corporative și de orice tip, puteți contacta doamna Loana George și pur și simplu vă puteți înscrie cu doamna Loana George prin e-mail: loanageorge11@gmail.com. De asemenea, puteți să mă contactați prin intermediul acestui e-mail: sariwulan3600@gmail.com. dacă aveți vreo îndoială. vă rog, el este singurul care este fiabil și demn de încredere.

    RăspundețiȘtergere
  8. Da, am primit împrumutul de la doamna Augusta Ibramhim, CEO al GUARANTEE TRUST LOAN, numele meu este Julia Simon, sunt o victimă a fraudei în mâinile creditorilor false. Am pierdut circa 55.000 euro pentru că am nevoie de un capital mare de 170.000 de euro. aproape că am murit, nu aveam unde să merg. Afacerea mea a fost distrusă, iar în acest proces mi-am pierdut aproape fiul. Nu pot rezista asta din nou. în urmă cu două luni, m-am întâlnit cu un prieten care mi-a prezentat o mamă bună, doamna Augusta Ibramhim, care în cele din urmă mi-a ajutat să obțin un împrumut la o companie. bun mamă Aș dori să profit de această ocazie pentru a vă mulțumi și poate ca Dumnezeu să vă binecuvânteze în continuare. De asemenea, îmi place să folosesc această ocazie pentru a vă sfătui că există o mulțime de escrociri acolo, deci dacă aveți nevoie de un împrumut și doriți să obțineți repede un împrumut, pur și simplu intrați cu doamna Augusta Ibramhim prin e-mail: augustaibramhim11@gmail.com . când i-am contactat pe mama Augusta Ibramhim, am fost atât de fericit că am reușit să obțin un împrumut, așa că am decis să împărtășesc mărturia mea pentru a ajuta pe ceilalți să obțină împrumutul, puteți contacta pe Augusta Ibramhim prin e-mail:
    augustaibramhim11@gmail.com
     dacă aveți vreo îndoială. vă rog, ea este singura persoană de încredere și de încredere.

    RăspundețiȘtergere
  9. Căutați un împrumut autentic?
    Vreau să profit de această ocazie pentru a informa pe toată lumea că doamna Susan Patrick este un debitor privat care oferă împrumuturi pentru oportunități de viață. Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a vă achita datoriile sau aveți nevoie de un împrumut pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ați fost refuzat de bănci și de alte instituții financiare? Aveți nevoie de un împrumut de consolidare sau de credit ipotecar? căutați mai multe, pentru că suntem aici pentru a face toate problemele dvs. financiare un lucru din trecut. Oferim fonduri persoanelor fizice care au nevoie de asistență financiară, care au un credit rău sau au nevoie de bani pentru plata facturilor, să investească în afaceri la o rată de 2%. Vreau să folosesc acest mediu pentru a vă informa că oferim asistență fiabilă și benefică și că vom fi dispuși să oferim un împrumut. Deci, vă rugăm să ne contactați astăzi prin e-mail la:
    (susanpatrick18@gmail.com) Deci, dacă doriți să obțineți un împrumut de la compania mea, ne puteți contacta astăzi.

    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru o rată ieftină?
    Ești în datorii?
    Aveți un credit rău?
    Ați fost refuzat de bănci sau de creditori?
    Aveți nevoie de un împrumut pentru a vă începe propria afacere?
    Aveți nevoie de un împrumut pe viață?
    Aveți nevoie de un împrumut pentru locuință / investiție?
    contactați-ne prin adresa noastră de e-mail:
    (susanpatrick18@gmail.com) Deci, dacă doriți să obțineți un împrumut de la compania mea, ne puteți contacta astăzi.
    SALUTARI

    RăspundețiȘtergere
  10. Stimate împrumut solicitanţilor

    Aveţi în orice dificultate financiară? Vrei pentru a începe propria afacere? Aceasta companie de împrumut a fost stabilit drepturile omului organizatii din lume, cu unicul scop de a ajuta pe cei săraci și persoanele cu dificultăți financiare ale vieţii. Dacă doriţi să se aplice pentru un împrumut, mă întorc la noi cu detaliile de mai jos e-mail: elenanino0007@gmail.com

    nume:
    Suma de împrumut necesare:
    Durata de împrumut:
    Numărul de mobil:

    Vă mulţumesc şi Dumnezeu să binecuvânteze
    ÎNCREDEREA
    Elena

    RăspundețiȘtergere
  11. BINE ATI VENIT LA COMPANIA DE ÎMPRUMUT FINANCIAR REGINA
    * Căutați investiții sau împrumuturi personale?
    * Ai nevoie de bani pentru a plăti facturile și pentru a plăti datoriile?
    * Aveți nevoie de împrumut de afaceri fără stres și aprobare rapidă
    * Ați fost respins de alte instituții financiare

    Nu căutați mai mult pentru că sunteți acum în locul potrivit.
    "REGINA FINANCE" este aici pentru a pune zâmbetul financiar pe fata ta,
    Contactați-ne prin e-mail la: (reginafinance90@gmail.com).

    Oferim toate tipurile de împrumuturi de orice valoare la o rată a dobânzii superlativă. Capitalul nostru este garantat și sigur, fericirea clienților noștri este forța noastră, suntem o companie de împrumut reputate, legitime și acreditate. Acordăm împrumut persoanelor fizice și companiilor care au nevoie de asistență în numerar.
    Contactați-ne prin e-mail la: (reginafinance90@gmail.com).

    RăspundețiȘtergere
  12. Ai nevoie de un împrumut? Suntem creditorii legitime și de garantare a împrumuturilor, Suntem o companie cu asistență financiară. Noi împrumut fonduri la persoanele care au nevoie de asistență financiară, care au un credit rău sau care au nevoie de bani pentru a plăti facturile, pentru a investi în interes de afaceri. Vreau să folosesc acest mediu pentru a vă informa că am acorda asistență beneficiarului de încredere ca vom fi bucurosi sa va oferim un împrumut Contactați-ne prin e-mail: russell.credit40@gmail.com

    Servicii Rendered includ:

    * Consolidarea datoriilor
    * Credite pentru afaceri
    * Credite personale
    * Credite auto
    * Inchiriere si Casa Credite

    Scrie înapoi, dacă interesat cu rata noastră de 3% a dobânzii anuale. Contactati-ne prin e-mail: russell.credit40@gmail.com

    Vă rugăm să Notă: Toate individuale ianteresati trebuie sa trimita un mesaj la e-mail pentru răspuns urgent și detalii pentru a obține un împrumut.

    RăspundețiȘtergere
  13. Ai nevoie de un împrumut? Suntem creditorii legitime și de garantare a împrumuturilor, Suntem o companie cu asistență financiară. Noi împrumut fonduri la persoanele care au nevoie de asistență financiară, care au un credit rău sau care au nevoie de bani pentru a plăti facturile, pentru a investi în interes de afaceri. Vreau să folosesc acest mediu pentru a vă informa că am acorda asistență beneficiarului de încredere ca vom fi bucurosi sa va oferim un împrumut Contactați-ne prin e-mail: russell.credit40@gmail.com

    Servicii Rendered includ:

    * Consolidarea datoriilor
    * Credite pentru afaceri
    * Credite personale
    * Credite auto
    * Inchiriere si Casa Credite

    Scrie înapoi, dacă interesat cu rata noastră de 3% a dobânzii anuale. Contactati-ne prin e-mail: russell.credit40@gmail.com

    Vă rugăm să Notă: Toate individuale ianteresati trebuie sa trimita un mesaj la e-mail pentru răspuns urgent și detalii pentru a obține un împrumut.

    RăspundețiȘtergere
  14. Acordam împrumuturi la o rata anuala a dobânzii de 2%.

    Aprobarea este rapida; Nu platim o taxa de instalare, ceea ce aproba?i este ceea ce aproba?i. Putem aproba o suma de pâna la 40 de milioane de euro ?i putem folosi un împrumut în valoare de cel pu?in 15.000 de euro; Pute?i solicita atât împrumuturi comerciale, cât ?i împrumuturi personale; Cu o perioada de gra?ie de 1 an pentru creditele de angajare.

    Trimite?i-ne un e-mail cu întrebarile dvs.: victoredward915@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  15. BINE ATI VENIT LA COMPANIA DE ÎMPRUMUT FINANCIAR REGINA
    * Căutați investiții sau împrumuturi personale?
    * Ai nevoie de bani pentru a plăti facturile și pentru a plăti datoriile?
    * Aveți nevoie de împrumut de afaceri fără stres și aprobare rapidă
    * Ați fost respins de alte instituții financiare

    Nu căutați mai mult pentru că sunteți acum în locul potrivit.
    "REGINA FINANCE" este aici pentru a pune zâmbetul financiar pe fata ta,
    Contactați-ne prin e-mail la: (reginafinance90@gmail.com).

    Oferim toate tipurile de împrumuturi de orice valoare la o rată a dobânzii superlativă. Capitalul nostru este garantat și sigur, fericirea clienților noștri este forța noastră, suntem o companie de împrumut reputate, legitime și acreditate. Acordăm împrumut persoanelor fizice și companiilor care au nevoie de asistență în numerar.
    Contactați-ne prin e-mail la: (reginafinance90@gmail.com).

    RăspundețiȘtergere
  16. BINE ATI VENIT LA COMPANIA DE ÎMPRUMUT FINANCIAR REGINA

  17. Cauți un împrumut? esti la locul potrivit pentru solutiile tale de credit chiar aici! Global Finance Limited oferă împrumuturi companiilor și persoanelor fizice la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 2%. vă rugăm să ne contactați prin e-mail prin intermediul
    (augustaibramhim11@gmail.com)

      APPLICATION DATA
    1) Numele complet:
    2) Țara:
    3) Adresa:
    4) Stat:
    5) Sex:
    6) Starea civilă:
    7) Ocupatia:
    8) Număr de telefon:
    9) Poziția curentă la locul de muncă:
    10) Venit lunar:
    11) Suma imprumutata necesara:
    12) Durata împrumutului:
    13) Scopul împrumutului:
    14) Religia:
    15) Ați aplicat înainte:
    16) Data nașterii:
    Mulțumiri,

    RăspundețiȘtergere
  18. Numele meu este Julia Simon, vreau să folosesc acest mediu pentru a sfătui pe toată lumea să vă fie atent în obținerea unui împrumut de pe Internet pentru că atât de mulți creditori de internet aici sunt toți escrocii și ei sunt doar împărtășirea povestilor pentru a vă înșelăci din banii dvs., un împrumut de 150.000 de euro de la o femeie din Germania și am pierdut suma de 10.000 de euro fără a obține împrumutul,

    La această dată, pe 2 septembrie 2017, prietena mea Wulan Sari din locul meu de muncă mi-a spus cum a solicitat un împrumut de la Global Finance Limited și în cele din urmă a primit împrumutul. Niciodata nu am crezut-o pana nu am mers cu ea in banca pentru ao confirma si am fost uimit pentru ca am pierdut foarte multi bani doar pentru a obtine un imprumut pentru familia mea.

    Mai Allah a binecuvântat pe Mama Bună pentru ceea ce mi-a făcut pentru mine și pentru casa mea, i-am spus prietenei mele să mă prezinte mamei bune. Augsuta Ibramhim, Global Finance Limited, a făcut-o și am cerut un împrumut de 45.000 de euro.

    Am respectat termenii și condițiile de împrumut ale companiei și cererea mea de credit a fost aprobată pentru mine fără stres și dificultăți.

     În cele din urmă, am primit împrumutul în contul meu bancar și i-am sunat pe prietena mea Wulan Sari că am primit împrumutul și am introdus, de asemenea, atât de mulți oameni la bunicul bun, doamna Augusta Ibramhim.

    Vreau ca tu să citești mărturia mea să contactezi mama bună dacă ai nevoie de un împrumut, ca să depui mărturie și despre bunăvoința mamei bune.

    așa că eu folosesc această cale pentru a informa fiecare român și alte persoane care este oportun să citească mărturia mea și el sau ea are nevoie de împrumuturi pentru a contacta
    Doamna Augusta Ibramhim prin EMAIL: [augustaibramhim11@gmail.com]

    Puteți să mă contactați dacă aveți nevoie de informații suplimentare prin adresa EMAIL: juliasimon460@gmail.com
    De asemenea, puteți să-l contactați pe prietena mea Wulan Sari prin adresa EMAIL: sariwulan3600@gmail.com

    încă o dată vă mulțumesc tuturor că ați citit mărturia mea și că ALLAH poate continua să ne binecuvânteze pe toți și să ne dea viață lungă și prosperitate

    RăspundețiȘtergere
  19. Saya Devina din Indonezia Surabaya, saya mencurahkan waktu saya dezini karena janji yang saya berikan kepada Ibu ELIZABETH yang kebetulan menjadi pemberi pinjaman online COMPANIE DE ÎMPRUMUT ELIZABETH dan ia berdoa kepada ALLAH agar bisa melihat jabatan saya hari ini.

    Beberapa bulan yang lalu saya melihat sebuah komentar yang diposting oleh seorang wanita bernama Arnah dan bagaimana dia telah scammed meminta pinjaman secara online dari Dr James Mowat, menurut dia sebelum ALLAH mengarahkannya ke tangan Nyonya Elizabeth dan Nyonya Elizabeth meminjamkan 250000000 Rupiahnya tanpa stres. dan tunda, tolong jangan hubungi Dr. James Mowat email: jamesmowatloanfirm@gmail.com untuk menghindari menjadi korban penipuan.

    Saya memutuskan untuk menghubungi Arnah untuk memastikan apakah benar dan untuk membimbing saya tentang bagaimana mendapatkan pinjaman dari Nyonya Elizabeth, dia menyuruh saya untuk menghubungi Ibu Elizabeth saya berkeras Agar dia harus memberi tahu saya prosesnya dan kritériá yang dia katakan itu adalah Sangat mudah bagaimana mengajukan permohonan pinjaman dari Nyonya Elizabeth yang perlu saya lakukan adalah menghubunginya, mengisi formulir permohonan kirim kembali, kirim pindaian pindaian carte identitas saya, lalu daftarkan diri dengan perusahaan setelah itu saya akan mendapatkan pinjaman saya. . Lalu aku bertanya padanya bagaimana kamu mendapatkan pinjamanmu? Din menajwab bahwa hanya itu yang di lakukan, itu sangat mengejutkan.

    Saya menghubungi Ibu Elizabeth dan saya mengikuti petunjuk dengan seksama untuk saya, saya memenuhi persyaratan mereka dan pinjaman saya telah disetujui dengan sukses namun sebelum pinjaman tersebut dipindahkan to rekening saya, saya diminta untuk beruki nisu membugikan kabar baik tentang Nyonya Elizabeth dan itu adalah kenapa kamu melihat postarea ini hari ini untuk kejutan terbesar saya saya menerima peringatan 150000000 Rupiah.Jadi spune saran setiap orang yang mencari sumber terpercaya untuk mendapatkan pinjaman untuk menghubungi Mrs Elizabeth melalui Email: elizabethchristopherloan@gmail.com untuk mendapatkan pinjaman yang aman Anda juga dapat menghubungi saya di Email saya: devinairf128@gmail.com atau și juga bisa menghubungi Arnah di arnahnana01@gmail.com. Saya percaya satu giliran yang baik layak untuk yang lain.

    RăspundețiȘtergere
  20. Am acordat împrumuturi companiilor și persoanelor fizice cu o rată a dobânzii rezonabilă de 2%. E-mail la: (anggadiman1@gmail.com) dacă sunteți interesat de oferta de împrumut.

    RăspundețiȘtergere
  21. Alvaro Martinez Bună ziua, Căutați un creditor financiar legitim și de încredere? Ai nevoie de un împrumut? Aveți nevoie de ajutor financiar urgent? Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a vă plăti datoria sau aveți nevoie de un împrumut de capital pentru a vă îmbunătăți afacerea? Oferim toate tipurile de împrumut la venituri din dobânzi de 2% clienților privați și corporativi în mod clar și ușor de înțeles. Oferim împrumuturi la orice înălțime pentru orice destinație, așa că vă rugăm să ne contactați astăzi pentru a obține un împrumut instant de astăzi. Contactați-ne prin e-mailul nostru: (safeloanglobalcompany@gmail.com)

    RăspundețiȘtergere
  22. Alvaro Martinez Bună ziua, Căutați un creditor financiar legitim și de încredere? Ai nevoie de un împrumut? Aveți nevoie de ajutor financiar urgent? Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a vă plăti datoria sau aveți nevoie de un împrumut de capital pentru a vă îmbunătăți afacerea? Oferim toate tipurile de împrumut la venituri din dobânzi de 2% clienților privați și corporativi în mod clar și ușor de înțeles. Oferim împrumuturi la orice înălțime pentru orice destinație, așa că vă rugăm să ne contactați astăzi pentru a obține un împrumut instant de astăzi. Contactați-ne prin e-mailul nostru: (safeloanglobalcompany@gmail.com)

    RăspundețiȘtergere
  23. Eu sunt James Roland. Acum câteva luni compania mea a suferit o mare pierdere. Eram pe punctul de a-mi pierde casa și compania din cauza datoriilor rele și a celor neplătite. Am devenit atât de disperată. Nu am putut obține împrumut de la Bănci din cauza creditului rău, am început să caut credite de la instituția financiară, dar am fost scamat de doi (2) creditori diferiți ai ultimilor mei bani (6000 €). Într-o zi, soția mea a văzut atât de multe mărturii despre această mare companie JOAN NORMA LOAN COMPANY LTD (joannormaloancompany@gmail.com) online. Mi-a povestit despre companie, dar nu m-am interesat din cauza experiențelor mele anterioare, dar nu mi-am dat seama că soția mea a solicitat un împrumut de 75.000 € de la companie. În mai puțin de 48 de ore, am primit un mesaj de la Bancă conform căruia compania mi-a creditat contul cu suma creditului. Acum am Compania mea înapoi în producție mai mult ca niciodată și datoriile mele au fost plătite. De asemenea, puteți să contactați Compania prin adresa de e-mail: joannormaloancompany@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  24. Aveți nevoie de un împrumut autentic pentru a începe o afacere sau pentru a vă plăti facturile și a vă finanța afacerea pentru bunuri imobiliare și orice tip de finanțare comercială( rolandfredrickloaninsuranceplc@gmail.com sau Whats App +1 (845) 731 5341). De asemenea, oferim credite persoanelor fizice, companiilor și entităților corporative la o rată a dobânzii de 2%. Acordăm împrumuturi rapide persoanelor serioase interesate de împrumut, dacă sunteți interesat de oferta de împrumut, contactați acest e-mail către Federația Rusă acum: rolandfredrickloaninsuranceplc@gmail.com sau ce este aplicația +1 (845) 731 5341 Dl Roland Fredrick

    RăspundețiȘtergere
  25. BINE ATI VENIT LA REGINA FINANȚA ÎMPRUMUTĂ COMAPANA
    * Căutați investiții sau împrumuturi personale?
    * Ai nevoie de bani pentru a plăti facturile și a plăti datoriile?
    * Aveți nevoie de împrumut de afaceri fără stres și aprobare rapidă
    * Ați fost respins de alte instituții financiare

    Nu căutați mai mult pentru că sunteți acum în locul potrivit.
    "REGINA FINANCE" este aici pentru a pune zâmbetul financiar pe fata ta,
    Contactați-ne prin e-mail la: (reginafinance90@gmail.com).

    Oferim orice tip de împrumut de orice sumă la o rată a dobânzii superlativă. Capitalul nostru este garantat și sigur, fericirea clienților noștri este forța noastră, suntem o companie de împrumut reputate, legitime și acreditate. Acordăm împrumut persoanelor fizice și companiilor care au nevoie de asistență în numerar.
    Contactați-ne prin e-mail la: (reginafinance90@gmail.com).

    RăspundețiȘtergere
  26. mesajul tauEu sunt James Roland. Acum câteva luni compania mea a suferit o mare pierdere. Eram pe punctul de a-mi pierde casa și compania din cauza datoriilor rele și a celor neplătite. Am devenit atât de disperată. Nu am putut obține împrumut de la Bănci din cauza creditului rău, am început să caut credite de la instituția financiară, dar am fost scamat de doi (2) creditori diferiți ai ultimilor mei bani (6000 €). Într-o zi, soția mea a văzut atât de multe mărturii despre această mare companie JOAN NORMA LOAN COMPANY LTD (joannormaloancompany@gmail.com) online. Mi-a povestit despre companie, dar nu m-am interesat din cauza experiențelor mele anterioare, dar nu mi-am dat seama că soția mea a solicitat un împrumut de 75.000 € de la companie. În mai puțin de 48 de ore, am primit un mesaj de la Bancă conform căruia compania mi-a creditat contul cu suma creditului. Acum am Compania mea înapoi în producție mai mult ca niciodată și datoriile mele au fost plătite. De asemenea, puteți să contactați Compania prin adresa de e-mail: joannormaloancompany@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  27. Hello Everybody,
    My name is Mrs Sharon Sim. I live in Singapore and i am a happy woman today? and i told my self that any lender that rescue my family from our poor situation, i will refer any person that is looking for loan to him, he gave me happiness to me and my family, i was in need of a loan of S$250,000.00 to start my life all over as i am a single mother with 3 kids I met this honest and GOD fearing man loan lender that help me with a loan of S$250,000.00 SG. Dollar, he is a GOD fearing man, if you are in need of loan and you will pay back the loan please contact him tell him that is Mrs Sharon, that refer you to him. contact Dr Purva Pius,via email:(urgentloan22@gmail.com) Thank you.

    RăspundețiȘtergere
  28. Aveți nevoie de un împrumut veritabil pentru a-ți plăti facturile, a începe o afacere sau alt tip de împrumut, contactați doamna Christy Walton pe e-mail: (christywalton355@gmail.com)

    RăspundețiȘtergere
  29. Hello Everybody,
    My name is Mrs Sharon Sim. I live in Singapore and i am a happy woman today? and i told my self that any lender that rescue my family from our poor situation, i will refer any person that is looking for loan to him, he gave me happiness to me and my family, i was in need of a loan of S$250,000.00 to start my life all over as i am a single mother with 3 kids I met this honest and GOD fearing man loan lender that help me with a loan of S$250,000.00 SG. Dollar, he is a GOD fearing man, if you are in need of loan and you will pay back the loan please contact him tell him that is Mrs Sharon, that refer you to him. contact Dr Purva Pius,via email:(urgentloan22@gmail.com) Thank you.

    BORROWERS APPLICATION DETAILS

    1. Name Of Applicant in Full:……..
    2. Telephone Numbers:……….
    3. Address and Location:…….
    4. Amount in request………..
    5. Repayment Period:………..
    6. Purpose Of Loan………….
    7. country…………………
    8. phone…………………..
    9. occupation………………
    10.age/sex…………………
    11.Monthly Income…………..
    12.Email……………..

    Regards.
    Managements
    Email Kindly Contact: urgentloan22@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am fost fericit să obțin un împrumut de 100.000 € de la un creditor serios pe care aș dori să-l recomand. Contactați-l la adresa chritellesinclaire123@gmail.com

      ceapă: + 33 7 56 85 15 05

      Ștergere
  30. Vești bune!
    Numele meu este Gloria Paul, cetățean românesc, locuiesc în STRADA CALAMARESTI, NR: 18, BRAD. Este un oraș din județul Hunedoara din regiunea Transilvania a României. Vreau să folosesc acest mediu pentru a oferi consiliere concretă tuturor cetățenilor români care caută un împrumut pentru a fi atenți, deoarece internetul este plin de fraude, acum câteva luni am avut nevoie urgentă de un împrumut din cauza finanțelor mele Situația nu este atât de bună și am fost disperată, am căzut în mâinile creditorilor falși, din Arabia Saudită și Singapore. Aproape am murit, până când un prieten de-al meu mi-a spus de un creditor foarte fiabil numit Mama. Patricia James, deținătoare a unei organizații de creditare la nivel mondial, Ea este creditor la nivel mondial; pe care l-am contactat și mi-a împrumutat un împrumut de 80.000Lei în mai puțin de 24 de ore cu o rată a dobânzii de 2% și mi-a schimbat viața întregii familii.

    Am primit împrumutul meu în contul meu bancar după mama. Patricia James mi-a transferat împrumutul când mi-am verificat soldul contului meu bancar și am constatat că suma pe care am aplicat-o a fost creditată în contul meu bancar

    Deci, pentru munca bună Mama. Patricia a făcut în viața mea și în familia mea, am decis să spun și să împărtășesc mărturia mea despre Mama. Patricia, așa că oamenii din țara mea și orașul meu pot obține un împrumut ușor fără stres. Deci, dacă aveți nevoie de un împrumut, vă rugăm să contactați mama. Patricia prin e-mail: (patriciajames205@gmail.com)

    De asemenea, puteți să mă contactați la adresa de e-mail :( gloriapaul024@gmail.com). Acum, eu sunt proprietarul mândru de o femeie de afaceri bună și mare în orașul meu, Mai Dumnezeu Atotputernic continuă să-l binecuvânteze pe Mama. Patricia pentru munca ei bună în viața mea și familia mea.

    RăspundețiȘtergere
  31. În prezent, oferim o schemă de împrumut flotantă cu o rată a dobânzii de 2% cu ID-ul corect. Puteți trimite solicitarea dvs. pentru orice sumă de împrumut de care aveți nevoie.
    Oferim împrumuturi în valoare de 5.000 USD USD Min. $ 50,000,000.00 USD Max. Avem un împrumut pe termen lung de maxim cinci (cinci) până la cincizeci (50) ani. Oferim următorul tip de împrumut: împrumut de proiect, împrumut de refinanțare, împrumuturi pentru investiții de afaceri, mașini sau vehicule. Credite, credite pentru studenți, consolidarea datoriilor, locuințe. Credite, împrumuturi personale, credite de călătorie și de vacanță, credit pentru Crăciun și Anul Nou. Oferim împrumuturi în valoare de 5.000 USD USD Min. $ 50,000,000.00 USD Max Oferim împrumuturi în valoare de 5.000 USD USD Min. $ 50,000,000.00 USD Max

    Dacă sunteți interesat de propunerea noastră financiară și doriți să primiți un împrumut de la noi, contactați-ne și furnizați-ne informațiile de mai jos și va fi necesar să inițieți suma împrumutului în consecință.

    Nume: ___________________________
    Nume: ____________________________
    Sex: _______________________________
    Starea civilă: _______________________
    Adresa: ______________________
    Codul orașului: ________________________
    Țară: ______________________________
    Data de nastere: ________________________
    Suma necesară pentru împrumut: ________________
    Durata împrumutului: ________________________
    Venit lunar / venit anual: _________
    Ocupația: ___________________________
    Scopul creditului: _____________________
    Telefon: ________________________________
    Fax: __________________________________

    Ca o recunoaștere a acestor detalii, vor fi trimise Termeni și condiții bine calculate, inclusiv acordul.

    Vă mulțumim pentru patronajul dvs.!

    Cu salutări,
    E-mail: foxinvestmentcompanyltd@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  32. Salut am Ariana din Madrid, Spania.Vreau sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru folosirea creditelor de afaceri NJ de finantare Inc pentru a-mi schimba viata. Tocmai am primit imprumutul meu de 45.000 dolari de la companie, dupa ce am fost lasat de catre alti creditori, am vazut un post de la Dl. Steve Hughes despre cum i-au ajutat, i-am aplicat repede și mi-au pus un zâmbet pe față, acum pot să am grijă de afacerea mea și de alte nevoi personale, le puteți contacta pentru împrumutul dvs. pur si simplu cel mai bun. Orice solicitant serios îi poate contacta prin acest e-mail prin intermediul njbusinessloanfunds@gmail.com

    Adresa sediului social: 100, Austin, TX 78759.
    Site web: http://njbusinessloanfinancefunds.webs.com/
    Https://web.facebook.com/NJBLFF/

    Vă asigur tot timpul că sunt buni, nu sunt înșelătoare și că sunt cea mai bună companie cu care am lucrat vreodată. Serviciile lor sunt rapide și legitime. Du-te și aplicați-vă și vedeți ce vorbesc.

    Doamna Ariana leonardo.

    RăspundețiȘtergere
  33. Salut am Ariana din Madrid, Spania.Vreau sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru folosirea creditelor de afaceri NJ de finantare Inc pentru a-mi schimba viata. Tocmai am primit imprumutul meu de 45.000 dolari de la companie, dupa ce am fost lasat de catre alti creditori, am vazut un post de la Dl. Steve Hughes despre cum i-au ajutat, i-am aplicat repede și mi-au pus un zâmbet pe față, acum pot să am grijă de afacerea mea și de alte nevoi personale, le puteți contacta pentru împrumutul dvs. pur si simplu cel mai bun. Orice solicitant serios îi poate contacta prin acest e-mail prin intermediul njbusinessloanfunds@gmail.com

    Adresa sediului social: 100, Austin, TX 78759.
    Site web: http://njbusinessloanfinancefunds.webs.com/
    Https://web.facebook.com/NJBLFF/

    Vă asigur tot timpul că sunt buni, nu sunt înșelătoare și că sunt cea mai bună companie cu care am lucrat vreodată. Serviciile lor sunt rapide și legitime. Du-te și aplicați-vă și vedeți ce vorbesc.

    Doamna Ariana leonardo.

    RăspundețiȘtergere
  34. împrumut! împrumut!! împrumut!!!
    Căutați o companie de credit privată cu renume și acreditate, care oferă împrumuturi oportunității de viață. Noi oferim tot felul de împrumut într-un mod foarte rapid și ușor, împrumut personal, împrumut auto, împrumut de acasă, student împrumut, împrumut de afaceri, împrumut de investiții, consolidarea datoriilor, și mai mult. Ați fost respins de bănci și de alte instituții financiare? Aveți nevoie de un împrumut de consolidare sau de un credit ipotecar? Nu mai căutați, deoarece suntem aici pentru a face toate problemele dvs. financiare un lucru din trecut. Noi împrumutăm fonduri persoanelor fizice și întreprinderilor care au nevoie de asistență financiară la o rată de 2%. Nu este necesar un număr de asigurări sociale și nu este cerut niciun credit, 100% garantat. Vreau să folosesc acest suport pentru a vă informa că oferim asistență fiabilă și beneficiară și vă vom oferi cu plăcere un împrumut.
    Prin urmare, trimiteți-ne un e-mail astăzi la: (bergnerkelvin65@gmail.com) pentru a aplica acum pentru un împrumut.

    RăspundețiȘtergere
  35. OFERIM TOATE TIPURI DE ÎMPRUMUT - SE APLICĂ PENTRU ÎMPRUMUTURI AFFORDABILE.

    Cauți un împrumut? esti la locul potrivit pentru solutiile tale de credit chiar aici! Global Finance Limited oferă împrumuturi companiilor și persoanelor fizice la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 2%. vă rugăm să ne contactați prin e-mail prin intermediul
    augustaibramhim11@gmail.com

     APPLICATION DATA
    1) Numele complet:
    2) Țara:
    3) Adresa:
    4) Stat:
    5) Sex:
    6) Starea civilă:
    7) Ocupatia:
    8) Număr de telefon:
    9) Poziția curentă la locul de muncă:
    10) Venit lunar:
    11) Suma imprumutata necesara:
    12) Durata împrumutului:
    13) Scopul împrumutului:
    14) Religia:
    15) Ați aplicat înainte:
    16) Data nașterii:

    Vreau să știi că ALLAH nu va lăsa oamenii buni să-și facă foame, dar el va păstra răi din ceea ce vor.

    Îmi pare rău pentru ceea ce ați trecut înainte, infectați că este una dintre problemele în mâinile creditorilor falși, Sunteți un bărbat sau o femeie de afaceri? Sunteți în orice situație financiară sau Aveți nevoie de fonduri pentru a vă începe propria afacere? Aveți nevoie de un împrumut pentru a începe o mică afacere și o afacere medie? Aveți un scor de credit scăzut și sunteți greu să obțineți împrumut de capital de la băncile locale și alte instituții financiare ?. Solicitanții interesați ar trebui să ne contacteze prin e-mail: augustaibramhim11@gmail.com

    Vreau să știți că această companie este o companie autentică cu rezultate bune. De asemenea, doresc să vă informez că nu am fost implicați niciodată în activități de fraudă. și vă pot asigura că ceea ce altă companie nu poate face pentru dvs., o voi face pentru dvs. și vă voi face fericiți și vă veți zâmbi pe față. îți dau cuvântul meu doar să ai încredere în mine și nu vei regreta să faci afaceri cu noi, căutăm mai multe, pentru că suntem aici să ne ocupăm de toate problemele tale financiare, lucru din trecut.

    Vă pot asigura 100% că suntem o companie de încredere care în prezent înființează o schemă în formă de împrumut de achiziție pentru a ajuta diverse persoane fizice, precum și organizațiile care au intenții de renovare, datorii? Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a vă plăti datoria sau aveți nevoie de un împrumut pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ați fost refuzat de bănci și de alte instituții financiare? Aveți nevoie de un împrumut de consolidare sau de credit ipotecar? refinanțare? și, de asemenea, crearea de echipamente de afaceri. Sunt o femeie internațională de afaceri și un împrumut care a oferit împrumuturi persoanelor fizice și firmelor din Europa, Asia, Africa și alte părți ale lumii.

    Deci, dacă doriți să obțineți un împrumut de la compania mea, ne puteți contacta astăzi.

    Suma maximă pe care o împrumutăm este de 500.000.000,00 în următoarele
    valută: Dolari americani de stat, Europa și marii britanice (GBP).

    Creditele noastre sunt bine asigurate pentru ca securitatea maxima este prioritatea noastra. Obiectivul nostru principal este de a va ajuta sa obtineti serviciile pe care le meritati, programul nostru este cel mai rapid mod de a obtine ceea ce aveti nevoie intr-o clipa. Reduceți-vă plățile pentru a ușura efortul pentru cheltuielile dvs. lunare. Obțineți flexibilitate cu care puteți utiliza pentru orice scop de la vacanțe, la educație, la achiziții unice. Solicitanții interesați ar trebui să ne contacteze prin e-mail: augustaibramhim11@gmail.com

    Dacă sunteți interesat să obțineți un împrumut, atunci vă rugăm să ne scrieți cu cerința de împrumut. Vă rugăm să ne contactați pentru mai multe informații: augustaibramhim11@gmail.com
    Cu stimă,
    Doamna AUGUSTA IBRAMHIM
    augustaibramhim11@gmail.com

    Solicitanții interesați ar trebui să contacteze doamna Augusta Ibramhim prin e-mail: augustaibramhim11@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  36. OFERIM TOATE TIPURI DE ÎMPRUMUT - SE APLICĂ PENTRU ÎMPRUMUTURI AFFORDABILE.

  37. Buna,
    numele meu este Siti Aminah din Indonezia, vă rog să sugerăm că toți cei de aici ar trebui să fie foarte atenți, deoarece există atât de mulți creditori falși de credite pe internet, dar aceștia sunt în continuare cei reali în compania de împrumuturi false. Am fost scammed de 4 împrumutatori diferite de împrumut, am pierdut o mulțime de bani pentru că am fost în căutarea unui împrumut de la compania lor. Aproape că am murit în acest proces pentru că am fost arestat de oameni pentru că am fost datori.

    Aproape am renunțat până când am cerut sfatul unui prieten care mi-a prezentat creditorul inițial al împrumutului și o companie foarte fiabilă care este mama Alicia Radu care a primit împrumutul meu de 800 de milioane rupia Indonezia în mai puțin de 24 de ore Fără presiune și la rată scăzută a dobânzii de 2%. Am fost foarte surprins când mi-am verificat contul bancar și am constatat că suma creditului pe care am solicitat-o ​​a fost transferată în contul meu bancar fără nici o întârziere sau dezamăgire, așa că am promis că voi împărtăși vestea bună, astfel încât oamenii să poată obține un împrumut ușor fără presiune Mama Alicia Radu

    Vreau să ai încredere în mama ta Alicia Radu, pentru că e foarte utilă în viața mea și în viața mea financiară. Trebuie să vă numărați foarte norocoși să aveți ocazia să citiți astăzi această mărturie. Deci, dacă aveți nevoie de un împrumut, contactați mama Alicia Radu prin e-mail: (aliciaradu260@gmail.com)
    De asemenea, poți să mă contactezi prin e-mailul meu: (sitiaminah6749@gmail.com) dacă ai nevoie de informații despre cum am primit împrumutul de la mama Alicia Radu, ești foarte liber să mă contactezi și îți voi răspunde cu bucurie pentru că te poți ajuta altele după ce ați primit împrumutul.

    RăspundețiȘtergere
  38. Obținerea unui împrumut legitim a fost întotdeauna o problemă uriașă Pentru atât de mulți clienți care au nevoi financiare. Problema creditelor necorespunzătoare și a garanțiilor sunt ceva la care clienții sunt întotdeauna îngrijorați atunci când solicită un împrumut de la un creditor legal. Dar compania MIDLAND CREDIT FIRM a făcut această diferență în industria împrumuturilor. Compania MIDLAND CREDIT FIRM a fost acreditată de consiliul de împrumuturi pentru a acorda împrumuturi clienților locali și internaționali la rata dobânzii de 3%. Ne-a fost acordat privilegiul de a vă satisface nevoile financiare. Problema creditului nu trebuie să vă împiedice să obțineți împrumutul de care aveți nevoie.

    Serviciile noastre includ urmatoarele: -
    * Credite pentru investitori
    *Consolidarea datoriilor
    * Al doilea ipotecar
    * Credite de afaceri
    *Imprumuturi personale
    * Împrumuturi internaționale

    Nici o asigurare socială și niciun cec de credit, 100% garanție. Tot ce trebuie să faceți este să ne spuneți exact ce vreți și vă vom face cu adevărat visul vostru real. Compania MIDLAND CREDIT spune că DA atunci când băncile dvs. spun NU. În cele din urmă, finanțăm o firmă de împrumut la scară mică, intermediari, instituții financiare la scară mică pentru că avem capital nelimitat. Pentru mai multe detalii, mergeți la achiziționarea unui împrumut de la noi: Răspundeți prompt la acest e-mail: midland.credit2@gmail.com

    Numele companiei: MIDLAND CREDIT HOME
    Compania Email midland.credit2@gmail.com
    Compania NMLS ID: 315276.
    Site-ul companiei: midlandcreditonline.com

    Motto: Investiții pentru generații.

    RăspundețiȘtergere
  39. Oferta de împrumut pentru toata lumea
    Numele meu este doamna Helen Wilson, creditor de împrumut care oferă împrumuturi pentru oportunități de viață
    Ai nevoie de asistență financiară? Noi putem ajuta
    Oferim împrumuturi la o rată de dobândă ieftină și accesibilă de 2%
    Așadar, vă rugăm să ne contactați astăzi prin e-mail la: (helenwilson719@gmail.com)

    Căutați fonduri pentru a vă achita împrumuturile și datoriile?
    Căutați bani pentru a plăti facturile?
    Căutați fonduri pentru a începe o nouă afacere?
    Aveți un proiect neterminat la îndemână din cauza unei finanțări necorespunzătoare?
    Aveți nevoie de bani pentru a investi în anumite domenii de specializare

    Oferim toate tipurile de împrumuturi din orice sumă de care aveți nevoie.
    Procesul nostru de capital și de creditare este 100% garantat și garantat, fericirea clienților noștri este forța noastră, suntem o companie de împrumut cu reputație, legitimă și acreditată. Acordăm împrumut persoanelor fizice și companiilor care au nevoie de asistență în numerar.

    Deci, vă rugăm să ne contactați astăzi prin e-mail la (helenwilson719@gmail.com) pentru a începe să investiți pentru viitorul dvs. astăzi.

    RăspundețiȘtergere
  40. Oferta de împrumut pentru toata lumea

  41. Salutare tuturor

    Eu sunt Omar Newman, un creditor renumit care acordă împrumuturi tuturor persoanelor fizice, atât persoane cu handicap, cât și celor fără dizabilități. Îți dau împrumuturi atît celor angajați, cît și șomerilor, până acum vei fi în stare să plătești în timp util.

    Am dat împrumuturi cu o rată a dobânzii scăzută de 3%, astfel încât să puteți vedea că a fost făcută ușor.

    Orice solicitant interesat ar trebui să vă contacteze prin e-mail; omarfinance2@yahoo.com sau text / sunați-mă; +1 (972) 268-7786 sau WhatsApp: +2349051442970

    Vă mulțumesc și aștept cererea dumneavoastră
    Toate cele bune
    Omar Newman

    RăspundețiȘtergere
  42. împrumut! împrumut! împrumut !!!
    Căutați o companie de credit privată cu renume și acreditate, care oferă împrumuturi oportunității de viață. Noi oferim tot felul de împrumut într-un mod foarte rapid și ușor, împrumut personal, împrumut auto, împrumut de acasă, student împrumut, împrumut de afaceri, împrumut de investiții, consolidarea datoriilor, și mai mult. Ați fost respins de bănci și de alte instituții financiare? Aveți nevoie de un împrumut de consolidare sau de un credit ipotecar? Nu căutați mai mult, deoarece suntem aici pentru a face toate problemele dvs. financiare un lucru de trecut. Noi împrumutăm fonduri persoanelor fizice și întreprinderilor care au nevoie de asistență financiară la o rată de 2%. Nu este necesar un număr de asigurări sociale și nu este cerut niciun credit, 100% garantat. Vreau să folosesc acest mediu pentru a vă informa că vom oferi asistență fiabilă și beneficiară și vă oferim cu plăcere un împrumut.
    Prin urmare, trimiteți-ne un e-mail astăzi la: (isabellasantiago31@gmail.com) pentru a aplica acum pentru un împrumut.

    RăspundețiȘtergere
  43. Sunteți un bărbat sau o femeie de afaceri? Sunteți în orice situație financiară Aveți nevoie de un împrumut pentru a începe o mică Scală mică și o afacere medie? Aveți un scor de credit scăzut și sunteți greu să obțineți împrumut de capital de la băncile locale și alte instituții financiare ?. Solicitanții interesați ar trebui să ne contacteze prin e-mail: trustfunds804@outlook.com și trsutfunds224@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  44. Vești bune!
    Numele meu este Anita Geroge, cetățean român, locuiește în STRADA CALAMARESTI, NR: 112, BRAD. Este un oraș din județul Hunedoara din regiunea Transilvania a României. Vreau să folosesc acest mediu pentru a oferi consiliere concretă tuturor cetățenilor români care caută un împrumut pentru a fi atenți, deoarece internetul este plin de fraude, acum câteva luni am avut nevoie urgentă de un împrumut din cauza finanțelor mele. Situația este atât de rea și Am fost disperat, am căzut în mâinile creditorilor falși, din Arabia Saudită și Singapore. Aproape am murit, până când un prieten de-al meu mi-a spus despre un creditor foarte credibil numit Mama. Edith Donald, proprietarul unei organizații globale de creditare, este un creditor global; pe care l-am contactat și am împrumutat un împrumut de 80.000 de lire sterline în mai puțin de 24 de ore, cu o rată a dobânzii de 2% și mi-a schimbat întreaga viață de familie.

    Am primit împrumutul în contul meu bancar după mama. Edith Donald mi-a transferat împrumutul când mi-am verificat soldul contului bancar și am constatat că suma pe care am aplicat-o a fost creditată în contul meu bancar

    Deci pentru mama bună. Edith a făcut în viața mea și în familia mea, am decis să spun și să împărtășesc mărturia mea despre mama. Edith, așa că oamenii din țara mea și orașul meu pot obține un împrumut ușor fără stres. Deci, dacă aveți nevoie de un împrumut, vă rugăm să contactați mama. Edith prin e-mail: (edithdonald05@gmail.com)

    De asemenea, puteți să mă contactați la adresa mea de e-mail: (anitageorge658@gmail.com). Acum sunt mândru de o femeie bună și de afaceri în orașul meu, Dumnezeu cel Atotputernic să continue să binecuvânteze pe Mama. Edith pentru munca ei bună în viața mea și familia mea.

    RăspundețiȘtergere
  45. Vești bune!

  46. Numele meu este Julia Simon, vreau să folosesc acest mediu pentru a sfătui pe toată lumea să vă fie atent în obținerea unui împrumut de pe Internet pentru că atât de mulți creditori de internet aici sunt toți escrocii și ei sunt doar împărtășirea povestilor pentru a vă înșelăci din banii dvs., un împrumut de 25.000 de euro de la o femeie în limba croată și am pierdut suma de 4.500 de euro fără să primesc împrumutul,

    La această dată, 21 decembrie 2017, prietena mea Wulan Sari în locul meu de muncă mi-a spus cum a solicitat un împrumut de la GLOBAL FINANCE LIMITED și în cele din urmă a primit împrumutul. Niciodata nu am crezut-o pana nu am mers cu ea in banca pentru ao confirma si am fost uimit pentru ca am pierdut o gramada de bani doar pentru a obtine un imprumut pentru familia mea.

    Allah a binecuvântat-o ​​pe Mama Bine pentru ceea ce mi-a făcut pentru mine și pentru casa mea, i-am spus prietenei mele că m-au prezentat bunei mame doamna Augsuta Ibramhim, CEO al GLOBAL FINANCE LIMITED, a făcut-o și am cerut un împrumut de 15.000 de euro.

    Am respectat termenii și condițiile de împrumut ale companiei și cererea mea de credit a fost aprobată pentru mine fără stres și dificultăți.

     În cele din urmă, am primit împrumutul în contul meu bancar și i-am sunat pe prietena mea Wulan Sari că am primit împrumutul și am introdus, de asemenea, atât de mulți oameni la bunicul bun, doamna Augusta Ibramhim.

    Vreau ca tu să citești mărturia mea să contactezi mama bună dacă ai nevoie de un împrumut, ca să depui mărturie și despre bunăvoința mamei bune.

    așa că eu folosesc această cale pentru a informa fiecare român și alte persoane care este oportun să citească mărturia mea și el sau ea are nevoie de împrumuturi pentru a contacta
    Doamna Augusta Ibramhim prin EMAIL: [augustaibramhim11@gmail.com]

    Puteți să mă contactați dacă aveți nevoie de informații suplimentare prin adresa EMAIL: juliasimon460@gmail.com
    De asemenea, puteți să-l contactați pe prietena mea Wulan Sari prin adresa EMAIL: sariwulan3600@gmail.com

    încă o dată vă mulțumesc tuturor că ați citit mărturia mea și că ALLAH poate continua să ne binecuvânteze pe toți și să ne dea viață lungă și prosperitate

    RăspundețiȘtergere
  47. Buna,
    Aveți bani rău? Aveți nevoie de investiții sau împrumuturi personale?
    Aveți nevoie de bani de împrumut pentru a cumpăra o mașină sau o casă, Ai nevoie de bani pentru a plăti facturile și a plăti datoriile? , Aveți nevoie de împrumut de afaceri fără stres și aprobare rapidă, ați fost respins de alte instituții financiare, ați fost înșelat și înșelat de creditori fals, nu mai căutați

    Soluția dvs. de împrumut este chiar aici "REGINA FINANCE" este locul potrivit pentru a fi, contactați-ne astăzi prin e-mail la: (reginafinance90@gmail.com).

    Oferim toate tipurile de împrumuturi de orice valoare cuprinsă între 3.000.00 și 10.000.000,00 la o rată a dobînzii la prețuri reduse și accesibile de 2%. Capitalul nostru este 100% garantat și garantat, fericirea clienților noștri este forța noastră, suntem un împrumut reputat, legitim și acreditat companie. Acordăm împrumut persoanelor fizice și companiilor care au nevoie de asistență în numerar.
    Contactați-ne acum prin e-mail la: (reginafinance90@gmail.com).
    Mulțumesc

    REGINA GOMEZ.

    RăspundețiȘtergere
  48. Buna,
    Numele meu este Yuli din sudul Jakarta din Indonezia, vreau să folosesc acest mediu pentru a sfătui pe toată lumea să vă fie atentă în obținerea unui împrumut aici, atât de mulți creditori de împrumut aici sunt toți escrocii și sunt doar aici pentru a vă înșelăci din banii dvs., Am cerut un împrumut de aproximativ 200 de milioane de dolari de la o femeie din Dubai și am pierdut aproximativ 10 milioane de euro fără a lua împrumuturi, au cerut din nou și din nou costul, plătesc aproape 10 milioane de euro încă nu am primit un împrumut,

    Dumnezeu să fie gloria, am întâlnit un prieten care tocmai a aplicat împrumutul și a obținut împrumutul fără stres, așa că mi-a prezentat-o ​​doamnei Olivia Daniel și am cerut 400 de milioane, cred că a fost o glumă și o fraudă, dar am primit împrumutul meu în mai puțin de 24 de ore doar 2% fără garanții. Sunt foarte fericit pentru că am fost salvat de a fi sărac.

    așa că am sfaturi tuturor oamenilor de aici care au nevoie de împrumuturi pentru a contacta
    Doamna Olivia Daniel, prin e-mail: (oliviadaniel93@gmail.com)

    Puteți să mă contactați dacă aveți nevoie de alte informații prin e-mail: (yuliy3531@gmail.com)

    încă o dată vă mulțumesc tuturor că ați citit mărturia mea și că Dumnezeu poate continua să ne binecuvânteze pe toți și să ne dea viață și prosperitate îndelungată

    RăspundețiȘtergere
  49. Sunteți un bărbat sau o femeie de afaceri? Sunteți într-o situație financiară sau aveți nevoie de fonduri pentru a vă începe propria afacere? Aveți nevoie să plătiți împrumuturile Datoriile lor sau să vă plătiți facturile sau să începeți o afacere frumoasă? Aveți un scor de credit scăzut și veți găsi greu să obțineți împrumut de capital de la băncile locale / alte instituții financiare? Aveți nevoie de un împrumut sau de finanțare pentru orice motiv, cum ar fi:
    a) Împrumut personal, expansiune de afaceri,
    b) Înființarea de întreprinderi, educație,
    c) consolidarea datoriilor,
    d) Împrumuturi cu bani grei

    Oferim împrumuturi cu dobândă redusă de 3% și cu garanții și nu garanții, oferim împrumuturi personale, împrumuturi de consolidare a datoriilor, capital de risc Capital, împrumut de afaceri, împrumut de învățământ, ipotecă sau împrumuturi pentru orice motiv ".

    Cu toate acestea, metoda noastră oferă posibilitatea de a specifica suma împrumutului necesar și, de asemenea, durata pe care o puteți permite, vă oferă o șansă reală pentru a obține fondurile de care aveți nevoie!

    Aceste împrumuturi personale pot fi aprobate indiferent de creditul dvs. și există o mulțime de clienți fericiți pentru a susține această afirmație. Dar nu veți obține doar împrumutul personal de care aveți nevoie; veți obține cele mai ieftine. Aceasta este promisiunea noastră: garantăm cea mai mică rată pentru toate împrumuturile cu beneficii colaterale gratuite.

    Ne străduim să lăsăm o impresie de durată pozitivă depășind așteptările clienților noștri în tot ceea ce fac. Scopul nostru este să vă tratăm cu demnitate și respect, oferind în același timp servicii de cea mai bună calitate în timp util.

    Email: midland.credit2@gmail.com
    Numele companiei: MIDLAND CREDIT HOME
    Vizitați-ne la: www.midlandcreditonline.com

    RăspundețiȘtergere
  50. Vești bune!!!!
    Sunt român și numele meu este Roxana Marcovei. Mama mi-a spus că merge prin internet și a venit la publicația doamnei Diana Robert, spunând că facilitatea de credit îi acordă un împrumut publicului larg la o rată a dobânzii foarte scăzută de 2%. puteți să o contactați pe (dianarobert843@gmail.com)

    Deci, i-am spus prietenei mele despre aspectul împrumutului de la doamna Diana Robert și ea a spus că nu mi-ar spune că nu am împrumutat de la doamna Diana Robert, dar trebuie să împrumut o sumă mică pentru a verifica dacă compania ei este un legit companie.

    Deci, am acționat după sfatul ei și l-am contactat pe doamna Diana Robert prin e-mailul: [dianarobert843@gmail.com] pe care mi-a trimis-o mama și am cerut un împrumut de 15.000 de euro. Doamna Diana Robert mi-a răspuns și mi-a trimis toți termenii și condițiile companiei pe care le-am citit și am acceptat termenii. După aprobarea cererii de credit, am primit de la banca mea o notificare că suma de 8.000 de euro a fost creditată în contul meu bancar de la doamna Diana Robert

    Am fost foarte fericit și v-am împărtășit vestea bună cu mama și prietenul meu care m-au sfătuit să merg mai departe. și a finalizat rambursarea împrumutului la 11 februarie 2018 și am cerut suma de 20.000 de euro pe care am primit-o și în contul meu bancar după efectuarea procedurilor.
    Deci, vreau să profit de această ocazie pentru a spune oricui caută un creditor privat pe Internet, care se va adresa cu siguranță doamnei Diana Robert prin e-mail {dianarobert843@gmail.com}
    Puteți să mă contactați dacă aveți nevoie de ajutor sau doriți să puneți întrebări despre cum am primit un împrumut.
    Iată e-mailul meu: [roxanamarcovei@gmail.com]
    Binecuvântați pe toți

    RăspundețiȘtergere
  51. Vești bune!!!!

  52. Vești bune!!!!

  53. Buna tuturor,

    Sunt un creditor privat, ofer un împrumut la 2% aceasta este o companie legitimă cu onoare și diferență suntem gata să vă ajutăm în orice problemă financiară pe care o oferiți noi oferim toate tipurile de împrumut, deci dacă sunteți interesat de această ofertă de împrumut contactați-ne prin e-mail: (anggadiman1@gmail.com)

    Furnizați, de asemenea, detaliile următoare pentru a putea continua imediat cu împrumutul.

    Nume:
    Suma necesară:
    Durata: un
    țară:
    Scopul împrumutului:
    Venit lunar:
    Numar de telefon:

    Contactați-ne cu detaliile de mai sus pe adresa noastră de email: anggadiman1@gmail.com

    Vă privește cu toții.

    RăspundețiȘtergere
  54. Astăzi este cea mai fericită zi din viața mea pentru că toate problemele mele financiare au fost rezolvate. În această dimineață a fost primit împrumutul de 400.000 € pe care l-am solicitat de la Turkiye Finans Bank. De asemenea, puteți contacta Turkiye Finans prin e-mail: (tuerkiyefinansbank@linuxmail.org) (tuerkiyefinansbank@gmail.com)

    RăspundețiȘtergere
  55. buna
    Suntem o organizație creștină creată pentru a ajuta oamenii în nevoi de ajutor, cum ar fi asistența financiară. Deci, dacă vă confruntați cu dificultăți financiare sau dacă vă aflați în orice problemă financiară și aveți nevoie de fonduri pentru a vă începe propria afacere sau pentru a vă plăti facturile, cu o durată lungă și scurtă pe care ați ales-o, cu dobândă redusă la 2% pe an pentru persoanele fizice și companiile. Contactați-ne astăzi prin e-mail: (JOHNROYSTER321@GMAIL.COM) Biblia spune (Luca 11:10) pentru toți cei care cere să primească; cel care caută găsește; și celui care bate, ușa se va deschide. Așa că nu pierdeți această ocazie, pentru că Isus este același ieri, astăzi și pentru totdeauna. Vă rog, acest lucru este pentru serios minte și Dumnezeu teamă de oameni Primiți sincere saluturi de la organizația creștină, Contactați-ne astăzi prin acest e-mail: (JOHNROYSTER321@GMAIL.COM)
    Numărul meu de telefon mobil este: +16015744906

    RăspundețiȘtergere
  56. Hello,
    we are Beverley Home Management Limited, a private loan company who gives a life time opportunity loans. Do you need a loan urgently to pay off your debts or you need a loan to enhance your business? Do you need a consolidation loan or mortgage? looking for more because we are here to make all your financial problems a thing of the past. We lend funds to individuals in need of financial assistance, that have a bad credit or in need of money to pay bills, to invest on business at a rate of 3%. I want to use this medium to inform you that we provide a reliable and beneficiary assistance and will be willing to offer a loan. So contact us today by email at:
    (startuploanfirm@gmail.com)

    RăspundețiȘtergere
  57. Împrumutul oferă încredere și seriozitate. Sunt o persoană fizică care oferă un împrumut între persoane fizice și companii, pentru toate celelalte informații, vă rugăm să ne contactați la: elenanino0007@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  58. Ați trecut prin momente dificile în obținerea unui împrumut acum îngrijorați nomore deoarece Lucas Loan Lending Compania oferă tot felul de împrumut și oferim de asemenea împrumut securizat, precum și împrumut pentru a investi în afacerea dvs. contactați-ne acum: Mobile whatsapp: +1 (857)325-5437 Email: lucasloanlendingcompania@gmail.com Website: http://lucasloanlendingcompania.webs.com

    RăspundețiȘtergere
  59. GARANTIE & SUCURSATA OFERTA DE CREDITE ORIGINALE PENTRU TOTI
    Numele meu este doamna Sarah Michael, creditor de împrumut care oferă asistență financiară pe viață
    Ai nevoie de ajutor financiar? Sunteți în orice criză financiară sau aveți nevoie de fonduri pentru a vă începe propria afacere? Aveți nevoie de fonduri pentru a-ți plăti datoriile sau pentru a-ți plăti facturile sau pentru a începe o afacere bună? Aveți un proiect neterminat la îndemână din cauza unei finanțări necorespunzătoare? Aveți un scor de credit scăzut și sunteți greu să obțineți servicii de capital de la băncile locale și alte instituții financiare? Aveți nevoie de bani pentru a investi în anumite domenii de specializare. Iată o oportunitate pentru a obține împrumutul dvs. astăzi pentru a vă rezolva toate problemele financiare
    Contactați-ne acum prin e-mail la (sarahmichael385@gmail.com)

    Oferim toate tipurile de împrumuturi din orice sumă de care aveți nevoie.
    Procesul nostru de capital și de creditare este 100% garantat și garantat, fericirea clienților noștri este forța noastră, suntem o companie de împrumut cu reputație, legitimă și acreditată. Acordăm împrumut persoanelor fizice și companiilor care au nevoie de asistență în numerar.
    Deci, vă rugăm să ne contactați astăzi prin e-mail la (sarahmichael385@gmail.com)
    Mulțumesc.

    RăspundețiȘtergere
  60. Buna,
    Numele meu este ROBBI de la Cirebon Jawa Barat Indonezia, aș vrea să-i mulțumesc mamei Alicia Radu că mi-a ajutat să obțin un împrumut bun după ce am suferit mult în mâinile creditorilor falși on-line care mă înșală să câștig bani fără să-mi ofere un împrumut au avut nevoie de un împrumut în ultimii 3 ani pentru a-mi începe propria afacere în orașul Cirebon unde locuiam și am căzut în mâinile unei companii false din Turcia care ma înșelat și nu mi-a oferit un împrumut. și eu sunt foarte frustrat pentru că mi-am pierdut toți banii într-o companie falsă din Turcia, pentru că îi datorez băncii și prietenilor mei și nu am nimeni să alerg, până la o zi de credință pe care un prieten al meu la numit Siti Aminah după ce a citit mărturia ei despre cum a obținut un împrumut de la mama Alicia Radu, așa că a trebuit să o contactez pe Siti Aminah și mi-a spus și m-au convins să-l contactez pe mama Alicia Radu că era o mamă bună și trebuia să-mi aduc curaj și am contactat-o ​​pe mama Alicia Radu și cu mine am fost surprins de împrumutul meu procesat și aprobat și în 3 ore împrumutul meu a fost transferat în contul meu și sunt foarte surprins că acesta este un miracol și trebuie să depun mărturie despre lucrarea bună a Mamei Alicia Radu
    așa că aș sfătui pe toți cei care au nevoie de un împrumut pentru a contacta mama Alicia Radu email: (aliciaradu260@gmail.com) și vă asigur că veți depune mărturie, așa cum am făcut și puteți contacta și eu pentru mai multe informații despre mama Alicia Radu : (robbi5868@gmail.com) și încă puteți să-l contactați pe Siti Aminah, care mi-a prezentat-o ​​pe mama Alicia Radu prin e-mail: (sitiaminah6749@gmail.com)
    poate Dumnezeu să continue să binecuvânteze și să iubească pe mama Alicia Radu să-mi schimbe viața financiară

    RăspundețiȘtergere
  61. Oferta de împrumut pentru toți
    Numele meu este doamna Sarah Michael, împrumutător care acordă asistență financiară pe viață
    Ai nevoie de ajutor financiar? Sunteți în orice criză financiară sau aveți nevoie de fonduri pentru a vă începe propria afacere? Aveți nevoie de fonduri pentru a-ți achita datoriile sau pentru a-ți plăti facturile sau pentru a începe o afacere bună? Aveți un proiect neterminat la îndemână din cauza unei finanțări necorespunzătoare? Aveți un scor de credit scăzut și sunteți greu să obțineți servicii de capital de la băncile locale și alte instituții financiare? Aveți nevoie de bani pentru a investi în anumite domenii de specializare. Iată o oportunitate pentru a obține împrumutul dvs. astăzi pentru a vă rezolva toate problemele financiare
    Contactați-ne acum prin e-mail la (sarahmichael385@gmail.com)

    Oferim toate tipurile de împrumuturi din orice sumă de care aveți nevoie.
    Procesul nostru de capital și de creditare este 100% garantat și garantat, fericirea clienților noștri este forța noastră, suntem o companie de împrumut cu reputație, legitimă și acreditată. Acordăm împrumut persoanelor fizice și companiilor care au nevoie de asistență în numerar.
    Deci, vă rugăm să ne contactați astăzi prin e-mail la (sarahmichael385@gmail.com)
    Mulțumesc.

    RăspundețiȘtergere
  62. numele meu este Tomislav Gordić. Mama mi-a spus că trece prin internet și a dat peste o publicație a Centrului de împrumuturi de capital, care spune că împrumutul său acordă împrumut publicului larg la o rată a dobânzii foarte scăzută de 2%.

    De aceea, am contactat compania prin e-mailul ei: anamichaelguarantytrustloans@gmail.com care se află la publicația pe care a văzut-o mama mea și am solicitat un împrumut de 8.000 de euro pentru o perioadă de 2 ani. Compania mi-a răspuns și mi-a trimis toți termenii și condițiile companiei pe care am citit-o și am acceptat termenii.

    După aprobarea cererii mele de împrumut, am primit o notificare de la banca mea că în contul meu bancar, la care am declarat lovitura, i sa creditat suma de 8.000 de euro.
    Am finalizat rambursarea împrumutului la 18 decembrie 2017 și apoi am decis să solicit suma de 32.000 de euro pentru a-mi începe propria afacere, pe care am primit-o și în contul meu bancar, urmând aceleași proceduri. Am decis să includ și detaliile mele bancare pentru ca fiecare să știe că este adevărat și foarte real.

    Mai jos sunt detaliile mele bancare:

    Numele băncii: PBZ Slavonski Brod
    Nume cont: Tomislav Gordic
    Număr cont: HR6723400093202740084
    IBAN HR6723400093202740084

    Deci, vreau să folosesc această ocazie pentru a spune tuturor celor care caută un creditor privat pe internet, care este fiabil să contacteze Centrul de Credite de Capital prin e-mail: anamichaelguarantytrustloans@gmail.com
    De asemenea, puteți să mă contactați dacă aveți nevoie de ajutorul meu sau doriți să-mi puneți întrebări despre cum am primit împrumutul meu.
    Iată e-mailul meu: [gordictomislav@gmail.com]

    RăspundețiȘtergere
  63. Oferta de împrumut pentru toți
    Numele meu este doamna Sarah Michael, împrumutător care acordă asistență financiară pe viață
    Ai nevoie de ajutor financiar? Sunteți în orice criză financiară sau aveți nevoie de fonduri pentru a vă începe propria afacere? Ai nevoie de fonduri pentru a-ți rezolva datoriile sau pentru a-ți plăti facturile sau pentru a începe un bun Venture? Aveți un proiect neterminat la îndemână din cauza unei finanțări necorespunzătoare? Aveți un scor de credit scăzut și sunteți greu să obțineți servicii de capital de la băncile locale și alte instituții financiare? Aveți nevoie de bani pentru a investi în anumite domenii de specializare. Iată o oportunitate pentru a obține împrumutul dvs. astăzi pentru a vă rezolva toate problemele financiare
    Contactați-ne acum prin e-mail la (sarahmichael385@gmail.com)

    Oferim toate tipurile de împrumuturi din orice sumă de care aveți nevoie.
    Procesul nostru de capital și de creditare este 100% garantat și garantat, fericirea clienților noștri este forța noastră, suntem o companie de împrumut cu reputație, legitimă și acreditată. Acordăm împrumut persoanelor fizice și companiilor care au nevoie de asistență în numerar.
    Deci, vă rugăm să ne contactați astăzi prin e-mail la (sarahmichael385@gmail.com)
    Mulțumesc.

    RăspundețiȘtergere
  64. Sunt creditor privat și investitor, aveți nevoie de un împrumut legal, onest, reputat și rapid? Vă pot ajuta cu împrumut de garanție de 100%, vă ofer afaceri și împrumut individual, Mai mult, de asemenea, finanțăm tot felul de proiecte. Pentru mai multe detalii, contactați-ne la: Js.loans2000@gmail.com sau Whatsapp +1 (518) 601-1639

    RăspundețiȘtergere

  65. buna seara,
      Eu sunt directorul unui grup de parteneri financiari. Astazi aflam ca bancile
    nu mai acorda credite.
    Majoritatea ceta?enilor au proiecte bune, dar lipsa de fonduri pentru punerea în aplicare a acestora. Dat
    toate acestea, ne-am
    a stabilit un grup de 14 persoane ?i suntem ac?ionari în mai multe banci. Am decis sa
    face împrumuturi pentru cei care au nevoie de ea.
    Noi acorda credite de la 1.000 € la 3.000.000 €, cu o rata a dobânzii bun. Daca esti
    interesati, spune-ne ce ai nevoie pentru a
    proiectul dumneavoastra ?i noi va va ajuta sa dai seama. Daca sunteti interesat de aceasta oferta
    contacta?i-ne: fenollosaten@gmail.com
    WhatsApp: 0033 755 1238 22

    RăspundețiȘtergere

  66. buna seara,

  67. buna seara,

  68. Aveți nevoie de un împrumut personal sau de afaceri urgent care să poată fi procesat
    în termen de 2 până la 3 zile lucrătoare? Ați fost frustrați de atâtea ori
    băncile și alte firme de împrumut și nu știți ce să faceți? Aici
    vine Harry Jim Financial Business și Home Loan este aici
    pentru a vă oferi orice fel de împrumut de care aveți nevoie la o rată a dobânzii accesibilă
    de 3% Dacă sunteți interesat Contactați-ne astăzi
    la: harryjim598@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  69. Cerc de lumină,
    Eu sunt Julia Simon Aș dori să primesc o bună lucrare a lui Dumnezeu în viața mea poporului meu care caută împrumuturi în Asia și în alte părți ale cuvântului, pentru că economia este rău în unele țări.
    În prezent trăiesc în Jakarta aici, în Indonezia. Sunt o văduvă cu patru copii și sunt blocată într-o situație financiară în iulie 2017 și trebuie să refinanțez și să-mi plătesc facturile.
    Sunt o victimă a scandalului de credit de 2 credite, am pierdut o mulțime de bani pentru că căutam un împrumut de la compania lor. Aproape am murit în acest proces pentru că am fost arestat de oameni din mine, înainte de a fi eliberat din închisoare și prietenii mei mi-au explicat situația și apoi m-au introdus într-o companie de împrumut de încredere de GLOBAL FIANCE LIMITED
    Pentru persoanele care caută împrumuturi? Deci, trebuie să fii foarte atent, deoarece multe companii de pe internet sunt înșelătorii aici, dar sunt încă foarte reale în companiile de împrumuturi false.
    Am primit un împrumut de la GLOBAL FIANCE LIMITED Rp500.000.000 foarte ușor în 24 de ore după ce am aplicat, așa că am decis să accept munca bună a lui Dumnezeu prin GLOBAL FIANCE LIMITED în viața mea de familie. Vă sfătuiesc cu plăcere dacă aveți nevoie și contactați doamna AUGUSTA IBRAMHIM, CEO al GLOBAL FIANCE LIMITED. Contactați-le prin e-mail :. (augustaibramhim11@gmail.com)
    De asemenea, puteți să mă contactați prin intermediul adresei de e-mail de la adresa (juliasimon3600@gmail.com) dacă vi se pare dificilă sau doriți.

    RăspundețiȘtergere
  70. OFERIM TOATE TIPURI DE ÎMPRUMUT - SE APLICĂ PENTRU ÎMPRUMUTURI AFFORDABILE.

    Cauți un împrumut? esti la locul potrivit pentru solutiile tale de credit chiar aici! Global Finance Limited oferă împrumuturi companiilor și persoanelor fizice la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 2%. vă rugăm să ne contactați prin e-mail prin intermediul
    augustaibramhim11@gmail.com

     APPLICATION DATA
    1) Numele complet:
    2) Țara:
    3) Adresa:
    4) Stat:
    5) Sex:
    6) Starea civilă:
    7) Ocupatia:
    8) Număr de telefon:
    9) Poziția curentă la locul de muncă:
    10) Venit lunar:
    11) Suma imprumutata necesara:
    12) Durata împrumutului:
    13) Scopul împrumutului:
    14) Religia:
    15) Ați aplicat înainte:
    16) Data nașterii:

    Vreau să știi că ALLAH nu va lăsa oamenii buni să-și facă foame, dar el va păstra răi din ceea ce vor.

    Îmi pare rău pentru ceea ce ați trecut înainte, infectați că este una dintre problemele în mâinile creditorilor falși, Sunteți un bărbat sau o femeie de afaceri? Sunteți în orice situație financiară sau Aveți nevoie de fonduri pentru a vă începe propria afacere? Aveți nevoie de un împrumut pentru a începe o mică afacere și o afacere medie? Aveți un scor de credit scăzut și sunteți greu să obțineți împrumut de capital de la băncile locale și alte instituții financiare ?. Solicitanții interesați ar trebui să ne contacteze prin e-mail: augustaibramhim11@gmail.com

    Vreau să știți că această companie este o companie autentică cu rezultate bune. De asemenea, doresc să vă informez că nu am fost implicați niciodată în activități de fraudă. și vă pot asigura că ceea ce altă companie nu poate face pentru dvs., o voi face pentru dvs. și vă voi face fericiți și vă veți zâmbi pe față. îți dau cuvântul meu doar să ai încredere în mine și nu vei regreta să faci afaceri cu noi, căutăm mai multe, pentru că suntem aici să ne ocupăm de toate problemele tale financiare, lucru din trecut.

    Vă pot asigura 100% că suntem o companie de încredere care în prezent înființează o schemă în formă de împrumut de achiziție pentru a ajuta diferite persoane fizice, precum și organizațiile care au intenții de renovare, datorii? Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a vă plăti datoria sau aveți nevoie de un împrumut pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ați fost refuzat de bănci și de alte instituții financiare? Aveți nevoie de un împrumut de consolidare sau de credit ipotecar? refinanțare? și, de asemenea, crearea de echipamente de afaceri. Sunt o femeie internațională de afaceri și un împrumut care a oferit împrumuturi persoanelor fizice și firmelor din Europa, Asia, Africa și alte părți ale lumii.

    Deci, dacă doriți să obțineți un împrumut de la compania mea, ne puteți contacta astăzi.

    Suma maximă pe care o împrumutăm este de 500.000.000,00 în următoarele
    valută: Dolari americani de stat, Europa și marii britanice (GBP).

    Creditele noastre sunt bine asigurate pentru ca securitatea maxima este prioritatea noastra. Obiectivul nostru principal este de a va ajuta sa obtineti serviciile pe care le meritati. Programul nostru este cel mai rapid mod de a obtine ceea ce aveti nevoie intr-o clipa. Reduceți-vă plățile pentru a ușura efortul pentru cheltuielile dvs. lunare. Obțineți flexibilitate cu care puteți utiliza pentru orice scop de la vacanțe, la educație, la achiziții unice. Solicitanții interesați ar trebui să ne contacteze prin e-mail: augustaibramhim11@gmail.com

    Dacă sunteți interesat să obțineți un împrumut, atunci vă rugăm să ne scrieți cu cerința de împrumut. Vă rugăm să ne contactați pentru mai multe informații: augustaibramhim11@gmail.com
    Cu stimă,
    Doamna AUGUSTA IBRAMHIM
    augustaibramhim11@gmail.com

    Solicitanții interesați ar trebui să contacteze doamna Augusta Ibramhim prin e-mail: augustaibramhim11@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  71. Aveți bani rău ?, Sunteți în orice criză financiară sau aveți nevoie de fonduri pentru a vă începe propria afacere? Aveți nevoie de fonduri pentru a vă rezolva datoriile sau pentru a vă achita facturile? Aveți un proiect neterminat la îndemână din cauza unei finanțări necorespunzătoare? Aveți un scor de credit scăzut și sunteți greu să obțineți servicii de capital de la băncile locale și alte instituții financiare? Aveți nevoie de bani pentru a investi în anumite domenii de specializare. Iată o oportunitate pentru a obține împrumutul dvs. astăzi pentru a vă rezolva toate problemele financiare
    Contactați-ne acum prin e-mail la
    (reginafinance90@gmail.com).

    Oferim toate tipurile de împrumuturi de orice sumă aveți nevoie, de la 2,000.00 € la 10.000.000 €. Procesul nostru de capital și de creditare este 100% garantat și garantat, fericirea clienților noștri este forța noastră, suntem o companie de împrumut cu reputație, legitimă și acreditată. Acordăm împrumut persoanelor fizice și companiilor care au nevoie de asistență în numerar.
    Așadar, vă rugăm să ne contactați astăzi prin e-mail la
    (reginafinance90@gmail.com).
    Mulțumesc.

    RăspundețiȘtergere
  72. Buna,
    Numele meu este ROBBI de la Cirebon Jawa Barat Indonezia, aș vrea să-i mulțumesc mamei Alicia Radu că mi-a ajutat să obțin un împrumut bun după ce am suferit mult în mâinile creditorilor falși on-line care mă înșală să câștig bani fără să-mi ofere un împrumut au avut nevoie de un împrumut în ultimii 3 ani pentru a-mi începe propria afacere în orașul Cirebon unde locuiam și am căzut în mâinile unei companii false din Turcia care ma înșelat și nu mi-a oferit un împrumut. și eu sunt foarte frustrat pentru că mi-am pierdut toți banii într-o companie falsă din Turcia, pentru că îi datorez băncii și prietenilor mei și nu am nimeni să alerg, până la o zi de credință pe care un prieten al meu la numit Siti Aminah după ce a citit mărturia ei despre cum a obținut un împrumut de la mama Alicia Radu, așa că a trebuit să o contactez pe Siti Aminah și mi-a spus și m-au convins să-l contactez pe mama Alicia Radu că era o mamă bună și trebuia să-mi aduc curaj și am contactat-o ​​pe mama Alicia Radu și cu mine am fost surprins de împrumutul meu procesat și aprobat și în 3 ore împrumutul meu a fost transferat în contul meu și sunt foarte surprins că acesta este un miracol și trebuie să mărturisesc despre lucrarea bună a Mamei Alicia Radu
    așa că aș sfătui pe toți cei care au nevoie de un împrumut pentru a contacta mama Alicia Radu email: (aliciaradu260@gmail.com) și vă asigur că veți depune mărturie, așa cum am făcut și puteți contacta și eu pentru mai multe informații despre mama Alicia Radu : (robbi5868@gmail.com) și încă puteți să-l contactați pe Siti Aminah, care mi-a prezentat-o ​​pe mama Alicia Radu prin e-mail: (sitiaminah6749@gmail.com)
    poate Dumnezeu să continue să binecuvânteze și să iubească pe mama Alicia Radu să-mi schimbe viața financiară

    RăspundețiȘtergere
  73. Ai nevoie de un împrumut?

    Sunteți un bărbat sau o femeie de afaceri? Aveți nevoie de fonduri pentru a vă începe propria afacere? Aveți nevoie de împrumut pentru a vă rezolva datoriile sau pentru a vă plăti facturile sau pentru a începe o afacere frumoasă? Aveți nevoie de fonduri pentru finanțarea proiectului dvs.? E-mail: (Creditplusfinance11@gmail.com sau Whatsapp +16234044993) Oferim servicii garantate de împrumut de orice valoare și în orice parte a lumii pentru (persoane fizice, companii, agenți imobiliari și corporații) la rata superioară a dobânzii de 3%. Pentru cerere și mai multe informații, trimiteți răspunsuri la următoarea adresă de e-mail: {Creditplusfinance11@gmail.com sau Whatsapp +16234044993}

    Iată câteva dintre zonele pe care vă putem ajuta

    * Financiar
    * Credite de afaceri
    * Imprumut personal
    * Credit pentru investiții
    * Imprumut auto
    * Credite pentru construcții
    * Consolidarea datoriilor
    * Linie de credit
    * Închiriați leasing
    * Al doilea credit ipotecar
    * Răscumpărarea creditului
    * Credite auto
    * Credit ipotecar
    * Credite de refinanțare
    * Credite pentru studenți

    Email: Creditplusfinance11@gmail.com
    Whatsapp +16234044993

    RăspundețiȘtergere
  74. Atenţie!!!

    Eu sunt domnul Frankling. Director executiv WEADOM GLOBAL FINANCE. În prezent oferim împrumut persoanelor care au nevoie de numerar pentru afaceri sau pentru a-și lichida facturile. oferim tot felul de împrumuturi persoanelor fizice și organisme de cooperare la rata de reducere de 2%. pentru mai multe informații și cum să ne aplicați prin e-mail acum prin: Weadomglobalfinance@gmail.com pentru mai multe informații.

    Salutari
    Dl Frankling Weadom
    Director executiv.
    Email de contact: weadomglobalfinance@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  75. Economisiți bani în căutarea unui împrumut de afaceri sau împrumut de investiții pentru un împrumut rapid și convenabil pentru a plăti facturile și a căuta finanțare pentru a vă crea propriile proiecte de afaceri pe cea mai ieftină rată a dobânzii de 2%. contactați-ne astăzi prin: unicreditloantransferplc@mail.ru sau Ce este numărul aplicației +1 (845) 731 5341

    RăspundețiȘtergere
  76. Oferta de împrumut pentru toata lumea
    Economisiți bani ?, Ai nevoie de un împrumut imediat pentru a-ți plăti datoriile sau ai nevoie de un împrumut pentru a-ți rezolva afacerea? Aveți nevoie de un împrumut de consolidare sau de un credit ipotecar? Ați fost respins de bănci și de alte instituții financiare? Sau aveți nevoie de bani pentru a investi în anumite domenii de specializare. Nu căutați mai mult pentru că suntem aici pentru a vă face toate problemele financiare un lucru din trecut! Acordăm împrumut entităților private și persoanelor fizice la un interes scăzut și la rate accesibile de 3%. Procesul nostru de capital și creditare este 100% garantat și garantat. interesați, contactați-mă prin e-mail la (sarahmichael385@gmail.com)
    Mulțumesc.

    RăspundețiȘtergere
  77. Buna,
    Ai nevoie de asistență financiară? Aveți nevoie de împrumut de urgență pentru a vă plăti datoriile sau Aveți nevoie de un împrumut pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ați fost refuzat de bănci și de alte instituții financiare? Aveți nevoie de un împrumut de consolidare sau de credit ipotecar? sau aveți nevoie de bani pentru a investi în anumite domenii de specializare. Nu căutați mai mult, pentru că suntem aici pentru a face toate problemele dvs. financiare un lucru din trecut. împrumutăm persoanelor care au nevoie de asistență financiară, care au un credit rău sau au nevoie de bani pentru a plăti facturi pentru a investi în afaceri la o rată de 2%. Procesul nostru de capital și creditare este 100% garantat și garantat. interesați, contactați-ne astăzi prin e-mail la:
    (sarahmichael385@gmail.com)
    Mulțumesc.

    RăspundețiȘtergere
  78. Sunteți un bărbat sau o femeie de afaceri? Sunteți într-o situație financiară sau aveți nevoie de fonduri pentru a vă începe propria afacere? Aveți nevoie să plătiți împrumuturile Datoriile lor sau să vă plătiți facturile sau să începeți o afacere frumoasă? Aveți un scor de credit scăzut și veți găsi greu să obțineți împrumut de capital de la băncile locale / alte instituții financiare? Aveți nevoie de un împrumut sau de finanțare pentru orice motiv, cum ar fi: