miercuri, 25 iunie 2014

Despre rolul lecturii in succesul la examene.

Dragii mei,

scriu acest articol ca urmare a exemenului la limba si literatura romana in cadrul Evaluarii Nationale 2014.
Ca de obicei, opiniile sunt impartite: cei care au stiut spun ca subiectele au fost usoare iar cei care au gresit spun ca au fost grele.

Va propun o analiza  a acestui aspect:
Subiectul 1 incepe asa: Citeste cu atentie textul! Urmeaza textul si niste cerinte.
Intrebare: Stiu copiii nostri sa citeasca un text? Sa-l citeasca, nu doar sa urmeze cu privirea un sir de litere si de cuvinte.

Doua din subpuncte fac apel la capacitatea elevului de a intelege un text si astfel i se solicita sa explice semnificatia titlului poeziei. Este o cerinta grea? Eu, personal, nu cred. Atata timp cat exista capacitatea de a intelege un text, avand exercitiu in acest sens, nu exista piedica in a descoperi semnificatia unui titlu.

Li se cere dupa aceea sa redacteze o compunere prin care sa-si exprime opinia legata de semnificatia mesajului poeziei. Pai aici, avem doua probleme:
- Care mesaj? Un elev fara exercitiul lecturii nu poate identifica un mesaj intr-un text;
- Care opinie? Cum sa ai o opinie legat de orice daca nu ai exercitiul exprimarii opiniei?

Un ultim subiect facea referire la realizarea unei naratiuni in care sa fie implicat si au autor contemporan. Care a fost piedica aici? Au fost elevi care nu au stiut ce inseamna"contemporan" si au imaginat o naratiune avandu-l ca personaj pe Mihai Eminescu.

Restul subiectelor necesitau cunostinte teoretice dar este absolut imposibil ca un elev care are exercitiul lecturii ca nu asimileze si partea teoretica si sa faca fata cu brio unui astfel de examen.

Chiar daca pare absurd, exercitiul lecturii si al intelegerii unui text ajuta la a avea rezultate bune la absolut orice materie.
In enuntul unei probleme la matematica sta jumatate din rezolvarea ei.
Intelegerea unui text istoric, a unei cerinte la geografie, biologie, etc. depinde de exercitiul lecturii si al intelegerii unui text.

Faceti-le o favoare copiiilor dumneavoastra si reorientati-i spre lectura!
Daca nu aveti capacitatea de convingere, inscrieti-i la atelierele de lectura si lasati specialistii sa le indrume pasii putin cate putin.
Veti economisi astfel bani pe meditatii si le veti asigura accesul la note mari intr-o maniera mult mai usoara.

Lucrurile sunt foarte simple, noi le complicam.

Inca de la debutul activitatii Centrului de Meditatii si Dezvoltare Personala am pus la dispozitia celor interesati Atelierele de lectura. Lumea n-a fost prea interesata.
Poate acum vor intelege mai bine. E pentru a va usura viitorul.

Detalii pe site:
http://www.centruldemeditatii.ro/dezvoltare_personala/ateliere_de_lectura_

Cu drag,

Violeta Nita

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu